1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Timpul presează - SUA rămân divizate

29 iulie 2011

Particularităţile politicii bugetare americane, care prevede ca legislativul să aprobe mai întâi diferitele programe şi cheltuieli bugetare, pentru ca abia apoi să fie votate în Congres căile de finanţare

https://p.dw.com/p/12605
Americanii nemulţumiţi de situaţia acutală demonstrează în preajma Casei AlbeImagine: DW

Disputa dintre democraţi şi republicani, aceştia mobilizaţi de mişcarea ultraconservatoare "Tea Party", a dus la o puternică polarizare a scenei politice americane. În aceste condiţii, pentru prima dată în istoria SUA, posibilitatea ca ţara să intre în incapacitate de plată nu mai e deloc de neimaginat.

Ochii întregii lumi sunt îndreptaţi spre Washington, mai precis spre aripa radicală a republicanilor. Observatorii sunt unanim de acord că ajungerea la un compromis în dezbaterile din capitala Statelor Unite a eşuat până acum mai ales din cauza poziţiei dure a mişcării "Tea Party". Una din figurile proeminente ale acesteia, Michelle Bachmann, care intenţionează să candideze la alegerile prezidenţiale, a declarat recent:

"În ce priveşte ridicarea plafonului datoriilor publice voi vota negativ. Trebuie să revenim la raţiune în politica de la Washington."

Posibilele urmări ale unei incapacităţi de plată a Statelor Unite sunt luate în calcul de fracţiunea de dreapta "Tea Party". Lumea nu se va prăbuşi pe 3 august, susţin membrii fracţiunii, chiar dacă cei mai mulţi sunt conştienţi de consecinţele blocajului. Totuşi, "Tea Party" a câştigat voturi prin linia dură în politica bugetară şi fiscală iar o apropiere de democraţi ar fi o înfrângere care ar putea duce la pierderi masive la următoarele alegeri.

Liderul majorităţii republicane din Congres, John Boehner, depune mari eforturi de depăşire a impasului. El ar fi dorit să ajungă la un compromis cu preşedintele Barack Obama însă a fost oprit de partidul său. Boehner trebuie să reuşească să convingă ambele părţi.

"Preşedintele a cerut cu şase luni în urmă un cec în alb iar acum solicită din nou un cec în alb", a spus Boehner referitor la politica liderului Casei Albe. Dar şi la adresa propriului partid, Boehner a fost recent cât se poate de ferm cu privire la mişcarea Tea Party, : "adoptaţi, în afârşit, poziţia partidului ", a cerut el. Dacă Boehner nu reuşeşte să rezolve situaţia, conflictul va avea urmări grave pentru cariera sa politică.

Pe de altă parte, reprezentantul democraţilor, Harry Reid, încearcă neobosit să evite cel puţin marea catastrofă şi anume incapacitatea de plată a Statelor Unite începând cu data de 2 august. Iar Reid este cât se poate de realist şi dispus să ajungă la un compromis. Democratul nici nu mai visează la majorarea impozitelor, dorită iniţial de partidul său.

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a pledat, într-o declaraţie televizată, din nou pentru revenirea la dialog.

"Cetăţenii sunt sătui de un oraş unde cuvântul compromis este echivalentul unei insulte", a spus liderul Casei Albe neobişnuit de categoric.

Barack Obama trebuie să intervină în dezbaterile iscate de pe scena politică americană. Între timp, guvernul face planuri pentru cel mai groaznic scenariu posibil, dar fără a comunica detalii.

Autori: Susanne Müller/ Maria Pascu
Redactor: Medana Weident