Timpuri grele pentru dictatori

Mai simplă e viaţa pentru ţarul Rusiei. Premierul Vladimir Putin ştie de bună seamă că se poate bizui pe sagacitatea politică a judecătorului care a instrumentat dosarul Hodorkovsky, dirijând ceea ce clasa politică occidentală afirmă la unison că a constituit o jalnică farsă judiciară şi un proces politic.

Judecătorul s-a sustras pe moment oprobriului occidental, amânând pronunţarea sentinţei în cel de-al doilea proces intentat fostului şef al concernului Yukos Hodorkovsky, duşman intim, de la începutul anilor 2000, al lui Vladimir Putin.

Mai nou, sentinţa urmează să fie pronunţată la 27 decembrie, când în apus toată lumea e cu mic cu mare în vacanţă şi nu se vor găsi prea multe voci să protesteze vehement contra unei noi condamnări la ani grei de temniţă împotriva lui Mihail Hodorkovsky. A cărui tragedie, iscată de faptul că fostul şef al Yukos i-a supărat pe mai marii Rusiei cu revendicările sale de combatere a corupţiei şi democratizare autentică, rămâne în vest un subiect intens dezbătut în presă. Gazeta Wyborcza relevă că asupra Rusiei s-a aşternut o umbră deasă din cauza dosarului unui fost magnat precum Hodorkovsky. Potrivit mesajului transmis de cazul său, stăpânii Rusiei îi lasă pe moguli să-şi facă de cap câtă vreme cei din urmă îi alimentează cu bani şi acceptă să nu se amestece în treburile lor.

Că se poate şi altfel în viaţa politică reiese din elogioasele necrologuri consacrate arhitectului acordului de la Dayton, care a pus capăt războiului iugoslav. Die Welt de la Berlin găseşte cuvinte potrivite pentru a-l descrie succint, dar realist pe Richard Hoolbrooke. Diplomatul american a fost, după cum titrează cotidianul berlinez „cu adevărat un om de stat”. Ziarul îl descrie astfel: „mulţi l-au admirat, unii l-au detestat, el însuşi însă a rămas absolut de neînlocuit”.

Taz îl califică drept „culme a diplomaţiei", Berliner Zeitung îi atribuie calificativul de „legendar", iar Frankfurter Rundschau îl numeşte „diplomat de vârf" pe cel poreclit cândva „buldozerul".

Acelaşi ziar reia dosarul românesc al turnătoriilor lui Oskar Pastior, reproducând criticile tăioase ale unor scriitori germani originari din România, precum Herta Müller şi Ernest Wichner adresate lui Dieter Schlesak.

Schlesak, el însuşi un critic vehement, e unul din cei ce-au condamnat extrem de aspru activitatea de delator al lui Pastior, care, potrivit lui, s-ar fi făcut între altele vinovat de sinuciderea unui coleg hărţuit de Securitatea comunistă.

Dar ce e cu „il Cavaliere?" Poate fi el înlocuit? Adversarii lui, care n-au reuşit să-l debarce în parlamentul de la Roma pe Silvio Berlusconi, au declanşat un val de proteste în capitala Italiei şi un tsunami de virulente condamnări ale premierului italian în mai toată presa apuseană. Unii ziarişti dau pe din afară de indignare şi cred că impulsul firesc ar fi ca italienii să fie daţi uitării timp de un secol, până îşi revin şi-şi aleg alt premier.

Salzburger Nachrichten crede că victoria lui Berlusconi ar fi o veste rea pentru Italia, devreme ce premierul a păgubit serios cultura politică şi statul de drept. La fel şi Osnabrücker Zeitung, în opinia căruia Europa şi Italia ar fi meritat alt premier.

Dar La Stampa din Torino şi Neue Zürcher Zeitung scot în evidenţă subţirimea biruinţei lui Berlusconi, pe care ziarul elveţian o compară cu prea costisitoarea „victorie a lui Pyrrhus". Fiindcă premierul italian continuă să nu dispună de o majoritate guvernamentală clară.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz