1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Toţi sau niciunul? Care este politica privind extinderea UE?

24 iulie 2009

Cu cât se lărgeşte mai mult UE, cu atât mai greu e să continue politica de extindere adoptată iniţial. Aceasta pentru că e greu să se ajungă la un consens în siutaţia în care există multe interese divergente

https://p.dw.com/p/Iwj9
Procesul de extindere al UE stagnează
Procesul de extindere al UE stagneazăImagine: AP

De la aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, responsabilii de la Bruxelles au învăţat că nu mai pot accepta noi membri decât în cazul în care ţările cadidate îndeplinesc toate criteriile stabilite la summitul de la Kopenhaga, din 1993.

România şi Bulgaria au fost acceptate în Uniunea Europeană doar din considerente politice, ambele state având la data aderării probleme atât în combaterea corupţiei cât şi în domeniul justiţiei - probleme care persistă, cum se poate citi în ultimul raport al Comisiei Europene.

Croaţia doreşte aderarea la UE - negocierile însă sunt blocate
Croaţia doreşte aderarea la UE - negocierile însă sunt blocateImagine: DW

Toate acestea au repercursiuni asupra unor ţări precum Croaţia, care a atras în repetate rânduri atenţia că îndeplineşte criteriile de aderare mai bine ca România şi Bulgaria. Totuşi, conflictul cu Slovenia împiedică încheierea cu succes a negocierilor.

Litigiile nerezolvate dintre ţările fostei Iugoslavii sunt multiple şi îngreunează procesul de aderare. Scenariul potrivit căruia Croaţia - ajunsă membră a Uniunii Europene - ar putea încerca să oprească Serbia să adere la spaţiul comunitar, este foarte posibil şi astfel de scenarii sunt de imaginat în cazul tuturor statelor balcanice.

Uniunea Europeană trebuie să răspundă satifsăcător la întrebarea: putem accepta ţările balcanice pe rând sau trebuie să încheiem negocierile de aderare cu toate deodată pentr a nu se bloca reciproc?

Statele comunitare se pot încă ascunde în spatele tratatului de la Lisabona, care încă nu a fost ratificat. Actualul tratat în vigoare, cel de la Nisa, prevede ca familia europeană să cuprindă doar 27 de state. Dar dacă tratatul de la Lisabona va intra în vigoare la începutul anului 2010, atunci cel puţin Croaţia va solicita imediat reluarea negocierilor de aderare.

Câte şanse are Islanda de a încheia repede negocierile de aderare?
Câte şanse are Islanda de a încheia repede negocierile de aderare?Imagine: dpa / DW-Fotomontage

În acelaşi timp trebuie ţinut cont şi de cererea Islandei care, forţată de problemele cu care se confruntă de pe urma crizei economice, vrea acum urgent să adere la Uniunea Europeană. Islanda îndeplineşte majoritatea criteriilor de aderare, însă teme precum pescuitul sau agricultura pun încă integrarea europeană sub semnul întrebării. Ca urmare, negocierile de aderare nu vor fi chiar atât de repede încheiate cum îşi imaginează guvernul islandez.

Pe de altă parte mai este şi Turcia, care, în cazul integrării sale, ar modifica atât din punct de vedere economic cât şi social UE. Cei 75 de milioane de locuitori ar garanta Turciei o influenţă semnificativă în deciziile europene.

Negocierile de aderare cu Turcia stagnează însă de mai mulţi ani, mai ales din cauza conflictului nerezolvat din Cipru.

În concluzie? O discuţie asupra liniei politice privind extinderea Uniunii Europene este strict necesară. Iar dacă statele membre nu ajung la un consens, ţările din Balcani vor mai avea de aşteptat mult şi bine până la aderare.

Autori: Bernd Riegert/ M.P

Redactor; Medana Weident