Tortură în închisorile din Iran

O parte dintre cei arestaţi la protestele de după scrutinul prezidenţial din Iran au obţinut permisiunea autorităţilor de a vorbi cu familiilor lor. Paznicii din închisori au monitorizat, însă, cu atenţie întâlnirile, cu scopul de a împiedica deţinuţii să povestească despre condiţiile de încarcerare. Mai mult, familiile deţinuţilor politici au fost avertizate, telefonic, să nu informeze presa despre conţinutul convorbirilor avute cu cei încarceraţi.

Cu toate acestea, amănunte despre condiţiile de detenţie, uneori chiar şi detalii din fişele medicale ale deţinuţilor, au ajuns în atenţia opiniei publice. Hassan Assadi, militant pentru drepturile omului, deţine indicii că: "Rapoartele privind tortura în închisori sunt reale. Medici care i-au consultat pe deţinuţii chemaţi ca martori în procese au constatat că aceştia au pierdut în scurt timp foarte mult în greutate, ceea ce susţine teoria abuzurilor. În plus, familiile descriu adeseori o schimbare de comportament îngrijorătoare a celor încarceraţi."

Activistul politic Ahmad Zeyidabadi este unul dintre cei care au obţinut permisiunea de a vorbi cu familia. El şi-a întâlnit soţia - dar abia la 53 de zile de la arestare. Aceasta a relatat că soţul ei a intrat imediat după încarcerare în greva foamei, fapt neobservat de nimeni întrucât uşa celulei nu fusese deschisă timp de 18 zile. Ahmad Zeyidabadi a descris celula - de un metru lungime şi 1,5 metri lăţime - ca pe un "mormânt".

"După ce a întrerupt greva foamei, soţul meu avea o stare fizică şi psihică foarte proastă. A ţipat, a vrut să-şi curme viaţa, dar nu a găsit în celulă niciun obiect cu care să se poată sinucide. Abia când paznicii s-au convins că înnebuneşte l-au mutat într-o celulă mai mare"

, povesteşte Mehdieh Mohammadi, soţia activistului politic.

Raporatele de acest gen apar tot mai des în presa iraniană. Potrivit opoziţiei, tortura şi abuzurile din închisori s-au soldat deja cu decese. Şeful poliţiei iraniene, Ahmadi Moghaddam, a respins acuzaţiile, susţinând că deţinuţii decedaţi au căzut victimă unui virus.

Indignată, laureata premiului Nobel, Shirin Ebadi crede că: "Dacă nu reuşim să impunem în Iran un proces corect, atunci comunitatea internaţională nu are voie să închidă ochii. Există tribunale internaţionale care vor ancheta cazurile de abuz."

Autori: Stephanie Rhode/ Maria Pascu
Redactor: Cristian Stefănescu