1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Tot mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile la Conferinţa Mondială pentru Climă

17 decembrie 2009

Presiunea societăţii civile şi a demonstranţilor a fost mai puternică decât oricând la Conferinţa Mondială pentru Climă care se desfăşoară în aceste zile la Copenhaga.

https://p.dw.com/p/L5Ab
Unii activişti s-au costumat în urşi polariImagine: AP

46.000 de persoane au vrut să participe la cea de-a doua săptămâna a conferinţei, dar numai 15.000 au loc în Bella Center din Copenhaga, unde se desfăşoară discuţiile. Mulţi oameni au fost opriţi la intrare, iar reprezentanţii organizaţiilor non-guvernamentale şi alţi observatori s-au străduit să obţină bilete suplimentare.

"Aici nu ne putem face treaba!"

Situaţia este cât se poate de frustrantă pentru membri numeroaselor organizaţii non-guvernamentale care au călătorit la Copenhaga pe bani proprii şi sunt acum nevoiţi să rămână în faţa uşilor închise.

"Aici nu ne putem face treaba, ceea ce este deosebit de dificil, de exemplu pentru delegaţiile mici din Africa. Acestea au venit cu foarte puţini oameni, din motive financiare, şi contează pe ajutorul nostru", a explicat Mary Marlai, o membră a organizaţiei pentru protecţia mediului "Friends of the Earth International". Tânăra a povestit că nu i s-a permis accesul în clădire nici măcar cu mult-râvnitul bilet suplimentar, declarând că organizarea conferinţei e foarte proastă.

Frustrare generală, demonstraţii şi arestări

Dänemark Klimakonferenz Kopenhagen Demonstration
Imagine: AP

Distribuirea biletelor ţine de responsabilitatea Secretariatului pentru Climă al Naţiunilor Unite, iar angajaţii acestui birou au mărturisit că nu se aşteptau ca atâţia oameni să-şi dorească să participe la conferinţă. În haosul general, chiar şi unele delegaţii guvernamentale au fost nevoite să aştepte două ore în frig până li s-a permis accesul în clădire.

Frustrarea generală s-a instalat şi în afara clădirii. Pe 16 decembrie, 2.500 de demonstranţi au reuşit să ajungă până în faţa clădirii Bella Center, dar poliţia a arestat preventiv 250 de protestatari. Prerogativele poliţiei au fost extinse pentru perioada acestei conferinţe: forţele de ordine au dreptul să reţină o persoană preventiv până la 12 ore. Această reglementare a generat controverse la nivelul societăţii daneză, iar mulţi consideră că poliţia a exagerat, în special pe 12 decembrie, când 1.000 de oameni au fost reţinuţi timp de ore întregi în frig, legaţi la mâini. Printre criticii acestor măsuri se numără Emilie Tage de la Asociaţia pentru asistenţă juridică RUSK.Ea a declarat:

"Tratamentul aplicat demonstranţilor de către poliţie e îngrijorător, în special atunci când se pune problema privării de libertate. În opinia mea, e o situaţie ruşinoasă pentru un stat democratic precum Danemarca, unde s-a semnat Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului."

Între transparenţă şi securitate

Pe de altă parte, această conferinţă s-a dovedit a fi mai transparentă decât alte summituri internaţionale. Activiştii pentru protecţia climei au reuşit să ajungă şi pe podium pentru scurt timp, ceea ce ar fi fost imposibil la summiturile grupurilor G8 sau G20, ori la o reuniune a Uniunii Europene, a subliniat Yvo de Boer din partea Naţiunilor Unite. El a mai explicat:

"Din acest motiv, sunt într-o dilemă majoră. Sunt mândru că avem una dintre cele mai transparente conferinţe din lume, că acest summit a reunit 45.000 de oameni din toate colţurile globului, ceea ce nu s-a întâmplat la alte evenimente în cadrul cărora îi revine un rol atât de important societăţii civile. Pe de altă parte, sunt responsabil pentru securitatea tuturor participanţilor, şi nu-i uşor să găsesc mereu calea de mijloc."

Autori: Helle Jeppesen / Alexandra Sora
Redactor: Medana Weident