1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Toyota motors a adoptat un ambiţios plan de dezvoltare

23 mai 2006
https://p.dw.com/p/B27U
Instalaţie de testare a motoarelor la o fabrică Toyota din Japonia
Instalaţie de testare a motoarelor la o fabrică Toyota din JaponiaImagine: 2002-2003 Toyota Motorsport GmbH

Constructorul japonez de automobile Toyota intenţionează să deschidă în următorii patru ani 10 noi hale de montaj în întreaga lume. După înfăptuirea acestui plan, al doilea, ca mărime, constructor mondial de automobile îşi va extinde reţeaua de producţie la 41 de fabrici. Cotidianul japonez Yomiuri Shimbun precizează că Toyota urmăreşte să-şi extindă capacitatea de producţie de la 7,36 de milioane de automobile fabricate în 2005 la peste 10 milioane în 2010. Dacă planul se va materializa, Toyota se va plasa pe locul întâi în lume la producţia de automobile, devansându-l pe actualul lider mondial, concernul american General Motors.