1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"Trabi" a împlinit 50 de ani

16 noiembrie 2007

Oficial, maşina a fost botezată după primul satelit Sputnik. Neoficial, autoturismul poartă mai multe nume: carton de curse, murătură de asfalt sau premergător.

https://p.dw.com/p/CI7g
Imagine: Bilderbox

“Trabi” - cum o alintă germanii, a fost cea mai socialistă maşină din câte au existat vreodată: la drum, şoferul şi pasagerii erau, cu sau fără voia lor, şi mecanici auto. Singura deosebire socială era între cei care aveau deja un Trabant şi cei care-şi doreau unul, având în vedere că perioada de aşteptare pentru a primi maşina era, de regulă, doisprezece ani.

În ziua de azi, Trabantul a devenit un cult în special pentru tineri. Pretenţios spus: nu numai o maşină de epocă ce a scris istorie, ci şi una cu care a început aproape totul.

"Maşina este şi va rămâne o parte din istoria noastră. Există persoane în vârstă care o mai conduc şi-n ziua de astăzi din convingere, dar există şi tineri care o conduc din plăcere. Trabant nu are oricine, e un autoturism deosebit, după care întorc toţi capul. Îmi place mult când văd unul pe şosea” - spune proprietarul unui Trabant.

Istoria maşinii pe seama căreia se fac şi-n ziua de astăzi fel de fel de glume a început după cel de-al doilea război mondial. Construcţia ei, în fabricile Horch şi Audi, a demarat greu. Problema era materialul pentru caroserie. Totuşi... nevoia învaţă, iar printre descoperirile ce au devenit ulterior tipice caroseriei de Trabant s-a numărat Duroplast-ul, creat de inginerul Wolfgang Barthel.

Bildgalerie Das Deutsche Historische Museum Trabant
Imagine: AP

“Aici în RDG situaţia era mai grea decît în Vest. Vesticii aveau tablă, dar n-au vrut să ne dea pentru că stătea pe aşa-numita listă de embargouri. Aşa că a trebuit să începem de la zero. Înainte, America, Germania Federală şi alte ţări capitaliste căutau să înlocuiască tabla cu alte materiale având în vedere că 70% dintre maşini rugineau. Noi am ales o altă soluţie! Occidentul se orientase către fibră de sticlă, dar n-a putut fi folosită cum trebuie. Nici noi n-am început să facem caroserii din aşa ceva, dar nu pentru că n-ar fi fost bună, ci pentru că nu o aveam. A trebuit să căutăm o materie primă care exista în RDG şi ne-am gândit la lignit. Ţara avea relaţii bune cu Rusia, iar ruşii aveau bumbac. Aşa am ajuns să combinăm bumbacul cu răşina fenolică”

Aşa s-a născut Duroplast-ul; o combinaţie relativ robustă care nu rugineşte şi care, în 1953, i-a adus inginerului Wolfgang Barthel premiul naţional al RDG-ului şi faimă peste hotare.

Der letzte Trabbi
Ultimul Trabant asamblat în fabrica de la ZwickauImagine: AP

În Zwickau a fost testat mai întâi prototipul P70, îşi aminteşte Franz Meissner, unul dintre „părinţii“ Trabantului: “Materialul pentru caroserie era gata când încă nu începusem să construim Trabantul. La modelele deja existente am adăugat motorul şi astfel am creat un nou tip pe care l-am numit P70. În total am construit 37.000 de bucăţi. P70 a fost seria pe care am testat caroseria din material sintetic pentru viitorul Trabant. În 1958, când a început producţia în serie a noii maşini, caroseria nu mai prezenta niciun fel de probleme”

Decizia politică pentru construirea Trabantului a fost adoptată în 1953. Conducerea de stat şi de partid a luat atunci hotărârea să înlăture nemulţumirile populaţiei faţă de creşterea producţiei la bunurile de larg consum prin construirea, printre altele, a unei maşini micuţe. Greutatea acesteia a fost stabilită la maxim 600Kg, consumul la 5,5l/100km, iar preţul - 4000DM.