Tradiții de Paști în Europa
Europa sărbătorește Paștele. Fiecare țară în parte are propriile tradiții. Unii fac focuri mari, alții petrec sau participă la procesiuni.
Pe unde se plimbă iepurașul
De Paști, în Germania, iepurașul aduce ouă colorate și le ascunde în grădină. Copiii le caută în Duminica Paștilor. Dar încă înainte se agață ouă colorate, golite de conținut, pe crenguțele pomilor, pentru a vesti marea sărbătoare. Acest obicei a fost menționat pentru prima dată în 1662. Probabil că atât iepurașul, cât și ouăle simbolizează fertilitatea.
”Atac” cu apă în Polonia
Polonezilor le place să petreacă. Fug unii după alții cu găleți, sau chiar cu pistoale cu apă și se stropesc. Tradiția "Smingus-Dyngus" amintește de botezul prințului Mieszko I, în anul 966, cel care a adus creștinismul în Polonia.
Iertarea păcatelor în Spania
În Semana Santa - Săptămâna Sfântă - în Spania au loc diverse procesiuni, care încep în Duminica Floriilor și se încheie în Duminica Paștilor. Penitenții merg desculți, poartă pălării ascuțite, veșminte de călugări și măști. Crucea, uneori și o statuie simbolizănd-o pe Fecioara Maria sau pe Isus Cristos sunt purtate pe străzi.
Mâțișori și brioșe cu stafide în Anglia
Englezii postesc în Vinerea Mare. Se mănâncă brioșe tradiționale cu stafide, numite "Hot Cross Buns”. Iar ouăle colorate și golite de conținut se agață pe ramurile de mâțișori. Englezii spun că dacă le ating, vor avea noroc.
Tăcere și liniște
În Italia, la fel ca în Spania, oamenii se mobilizează pentru procesiune în Vinerea Mare. Crucea bisericii se duce pe stradă în liniște totală, în amintirea suferinței lui Isus Cristos. În Duminica Paștilor, se ascultă binecuvântarea "Urbi et Orbi", rostită de Papa Francisc din biserica Sfântul Petru, în peste 60 de limbi.
Prăjitură sărată în Italia
În timp ce germanii nu se mai satură de ouăle de ciocolată, italienii preferă ceva mai consistent. De Paști se mănâncă acolo o pască sărată cu ouă și spanac. Nu lipsește nici "Torta di Pasquetta", un fel de cozonac.
În Franța, clopotele bat abia în Duminca Paștelui
În Franța, copiii caută ouăle colorate și dulciurile în Lunea Paștelui. Din Joia Mare până sâmbătă, nu bate niciun clopot la biserică. Iar de Paști, când se aud tare clinchetele, lumea se îmbrățișează și se sărută.
Nuiele și foc în Finlanda
În Finlanda, oamenii se lovesc simbolic de Paști cu nuiele de mesteacăn. Ele amintesc de frunzele de palmier, cu care a fost întâmpinat Isus la Ierusalim. Copiii ies cu surle și trâmbițe pe străzi în Duminica Paștelui, pentru a marca sfârșitul suferinței. La fel ca în Germania, se aprind și în Finlanda focuri pascale.
Ouă magice în Rusia
În câteva țări din estul și sud-estul Europei, de pildă în România, Rusia, Grecia și Serbia se sărbătorește Paștele ortodox, după calendarul iulian. Acolo se vopsesc ouăle în roșu. În Rusia, se spune că acestea au puteri magice, aducând noroc și sănătate.
Miel dulce în Germania
În Germania, de Paști se face o prăjitură în formă de miel. Această tradiție provine de la Pesah-ul evreiesc, la care se mănâncă miel de Paști. Creștinii au preluat simbolistica jertfei și o asociază cu Isus, care a murit pe cruce pentru mântuirea întregii omeniri. Și lumânarea aprinsă, lumina sfântă, simbolizează la creștini și evrei viața.