Traian Băsescu plăteşte la rîndul său

Preşedintele a scris luni celor două camere ale Parlametului, solicitînd adoptarea pînă la vacanţă a codurilor de procedură, care aşteaptă încă de anul trecut şi a legii ANI, în varianta ei reexaminată.

Preşedintele a invocat în noua sa solicitare iminenţa raportului Comisiei Europene privind România, arătînd că „adoptarea acestor proiecte de lege reprezintă o prioritate pentru România din perspectiva angajamentelor asumate faţă de Uniunea Europeană“.

Dar preşedintele nu se limitează la problematica care îi revine în mod oficial, preluînd practic, cu multă autoritate, întreaga acţiune guvernamentală.

De la întrunirea de duminică de la Snagov a fost, ca şi în alte cazuri, destul de limpede că preşedintele exercită adevărata putere executivă.

După adoptarea măsurilor de austeritate, parlamentarii partidului, profund frustraţi, solicitaseră o remaniere guvernamentală, care să le ofere posibilitatea unei relansări de imagine. Dar preşedintele a pus capăt acestor mici rebeliuni, amînînd orice dezbatere pentru viitoarea sesiune.

El a reuşit, cu autoritatea naturală pe care o exercită asupra partidului, să pună între paranteze orice preocupare legată de imagine şi să smulgă promisiunea că măsurile cele mai grele vor fi aplicate rapid înainte de sosirea toamnei.

Cine preia costul politic?

Între miniştrii Cabinetului, preşedintele Traian Băsescu şi parlamentarii partidului s-a creat, de la anunţarea măsurilor de austeritate, o tensiune puternică. Cine preia costul politic al măsurilor de austeritate ?

Parlamentarii PDL înscrişi de opozanţi pe aşa numita „Listă a ruşinii“ suportă situaţia cu greu şi se revoltă împotriva unor membri ai Guvernului care nu vor să facă nici un sacrificiu personal.

Dar aceiaşi oameni, care nici în visele lor cele mai negre nu crezuseră să voteze legile austerităţii după ce în propriile campanii promiseseră pensii şi salarii mărite, au un resentiment adînc şi faţă de preşedintele Traian Băsescu.

Ei, deputaţi şi senatori, vor candida în 2012 acoperiţi de oprobriu, în timp ce preşedintele îşi va continua netulburat ultimul mandat la care are dreptul.

Preşedintele nu mai are, în aparenţă, nimic de pierdut, ceea ce face ca situaţia să fie inegală. Acest resentiment nu este însă exprimat deschis pentru că PDL datorează prea mult preşedintelui. Iar faptul că politicienii PDL au beneficiat mereu de o „pleaşcă“ trebuie, la urma urmelor, să fie plătit.

Preşedintele nu a ezitat să ceară partidului să-şi achite datoria şi a făcut-o sever şi fără sentimentalisme. Dar aceste lucruri, deşi ele vor lăsa urme adînci în viaţa de organizaţie, sînt mai puţin importante. Mai important este că preşedintele a reuşit în sfrşit, după doi ani de confuzii şi compromisuri, să regăsească forţa de a reveni la vocea raţiunii economice.

După delăsarea electoralistă din toamna lui 2008, cînd a promulgat legea de majorare a salariilor profesorilor şi legea de majorare a unor categorii de pensii (iniţiată de PDL), după indulgenţa direct interesată cu care a supravegheat finanţele publice de-a lungul anului 2009, preşedintele Traian Băsescu a revenit la o politică austeră dictată de interesul public.

E impropriu ca preşedintele să primească elogii, dar este firesc să fie totuşi susţinut de oameni ca Jerzy Buzek, preşedinte al Parlamentului European, care a trăit experienţa dură a reformelor poloneze din anii 90.

Preşedintele pare să plătească însă şi el ceva. Antipatia publică de care este înconjurat nu poate fi o povară uşoară nici chiar pentru un politician aflat la ultimul mandat.

Asumînd măsurile de austeritate şi atrăgînd asupra sa fulgerele mîniei publice, Traian Băsescu plăteşte anii de complicitate în populism, mistificările electorale şi destule alte înclinaţii care i-au atras o faimă mai puţin onorabilă.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Petre Iancu