Traian Băsescu vs George Soros

„Până acum, a spus preşedintele, Uniunea Europeană a dat bani ONG-urilor şi rezultatele se văd“. Şeful statului a dezvăluit că a propus, în schimb, Consilului European ca banii destinaţi integrării romilor să fie de aici înainte puşi direct şi operativ la dispoziţia statelor care să poată interveni rapid atunci cînd este nevoie.

Preşedintele a făcut desigur aluzie în primul rând la programele de integrare a romilor finanţate de Banca Mondială şi de UE, dar care au avut ca pivot Fundaţia Soros din România. Activitatea acestei organizaţii a fost centrată în ultimii ani pe problematica romilor şi cele mai multe fonduri proprii au fost dirijate către proiecte diverse avînd însă toate acelaşi scop: îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale acestei minorităţi radical marginalizate. Departamentul guvernamental pentru romi (Agenţia Naţională pentru Romi) a fost el însuşi, informal, coordonat tot de Fundaţie, care a căutat să-şi impună perspectiva teoretică asupra căilor de urmat.

Declaraţia maliţioasă a preşedintelui („rezultatele se văd“) este însă mai mult decît o înţepătură adresată unor parteneri pe care nu i-a simpatizat niciodată. Între George Soros, care manifestă o preocupare deosebită pentru drama acestor marginali alungaţi de colo-colo şi preşedintele României au existat mari diferenţe de vederi. Filantropul american a căutat prin intermediul fundaţiilor sale să construiască o politică regională (Europa centrală şi de sud) bazată în primul rând pe schimbarea percepţiilor sociale asupra romilor şi pe mobilizarea societăţii civile. În al doilea rând, organizaţiile sale au investit direct în construcţii de locuinţe sociale şi în fine, dar nu în ultimul rând, şi-au propus să creeze o elită a romilor, capabilă încetul cu încetul să preia pe cont propriu rolul de a dirija procesul de modernizare şi de emancipare socială.

La acest capitol cel puţin rezultatele se lasă, într-adevăr aşteptate, deoarece elita construită cu efort financiar şi răbdare didactică s-a comportat după modelul cunoscut al societăţilor istorice din răsăritul Europei. La fel cum elitele româneşti sau cele ruseşti din secolul al XIX-lea au sfârşit prin a se disocia de „masele înapoiate“, căutând să se identifice cu modelul lor occidental, tot aşa elita romilor s-a izolat practic în conduite cochete şi sentimente de superioritate.

Spre deosebire de filantropul american care crede în posibilitatea de a transforma societatea acţionând metodic asupra unor invizibile pârghii strategice, preşedintele Traian Băsescu a dat de înţeles că fără o minimă implicare autoritară a statului problema romilor este insolubilă. Aşa cum s-a putut înţelege cu destulă claritate din intervenţiile sale publice, preşedintele manifestă convingerea tradiţională că efortul civlizator pretinde o anumită doză de constrângere.

În această ecuaţie, UE a acordat mai multă încredere Fundaţiei Soros şi societăţii civile decât statului român, pe care l-a bănuit mereu de practici discriminatorii faţă de romi, aşa cum au arătat de altfel ani de zile rapoartele asociaţiilor pentru drepturile omului şi cu predilecţie rapoartele APADOR-CH privitoare la practicile poliţieneşti.

A reuşit oare preşedintele Traian Băsescu, în siajul conduitei franceze – criticate, dar totuşi într-o anumită măsură tolerate – să schimbe ceva în această percepţie şi abordare?

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti

Redactor: Robert Schwartz