Traian Băsescu vs. judecătorii corupţi

Polemica acesta are o parte văzută şi una nevăzută. Există în mediul profesional al magistraţilor o ambianţă mai viciată decît se vede, un dominată de suspiciune şi nesiguranţă. Spiritul majoritar este, în orice caz, acela exprimat prea bine de expresia „corb la corb nu scoate ochii”, după cum mi-a mărturisit, confidenţial, un înalt demnitar al statului.

Din aceasta cauză judecătorii cinstiţi, care există cu siguranţă în sistemul judiciar românesc, se feresc să vorbească, întrucît ar declanşa împotriva lor represaliile acelora care, în ciuda a ceea ce se spune, au destule pîrghii la dispoziţie.

La fel se întîmplă şi acum. Împotriva Preşedintelui Traian Băsescu a protestat judecătoarea Lidia Bărbulescu, preşedinta CSM şi doar una din multele asociaţii profesionale al judecătorilor, („Uniunea Naţională a Judecătorilor din România”), care, la drept vorbind, nici nu îi include pe magistraţii la care s-a referit Preşedintele. Dar nu aţi auzit vocea celorlalte 12 asociaţii cîte există. În plus, s-a produs o altă mistificare de mari proporţii. S-a spus că CSM a verificat anterior cazul Bordei la care s-a referit şi preşedintele Traian Băsescu şi nu a găsit absolut nimic care să justifice o acuzaţie de corupţie. În realitate însă CSM nu verifică actul de judecată, aşa încît verificarea despre care este vorba nu este deloc relevantă.

Care sînt argumentele protestatarilor?

În scrisoarea semnată de „Uniunea Naţională a Judecătorilor din România” se susţine că Preşedintele atentează la independenţa Justiţiei, că decredibilizează Justiţia în întregul ei şi, în sfîrşit, că încalcă prezumţia de nevinovăţie. Toate aceste argumente sînt greşite.

În primul rînd nu se poate spune că Preşedintele, ar fi încercat să influenţeze mersul Justiţiei, de vreme ce la ora actuală pur şi simplu nu există nici o acţiune judiciară îndreptată împotriva judecătorilor despre care a spus că sînt corupţi. În al doilea rînd, Preşedintele nu a făcut o referire globală la toţi judecătorii, în mod indistinct, ci s-a referit foarte precis la cazul Bordei, la afacerile lui Costică Constanda şi la judecătorii care au dat o sentinţă părtinitoare.

Un al treilea argument ar fi acela că prezumţia de nevinovăţie trebuie să fie respecată în toate situaţiile şi, prin urmare, pînă cînd o persoană nu e condamnată de o instanţă, nimeni nu îi poate face imputări publice. Or aceasta este de asemenea o afirmaţie greşită. Prezumţia de nevinovăţie, pe care o invocă tot mai vocal politicienii acuzaţi de corupţie, se referă exclusiv la procedurile judiciare. Asta înseamnă că nimeni nu poate priva o persoană de drepturile sale constituţionale mai înainte ca aceasta să fie declarată vinovată de o instanţă legitimă. Dar asta nu înseamnă că presa, oamenii care dezbat liber chestiunile zilei şi, în sfîrşit, chiar Preşedintele ţării ar trebui să-şi ţină gura şi să-şi refuze orice comentariu pînă la încheierea unui proces prezumtiv. Mediile corupte din România tind, în schimb, să interpreteze „ prezumţia de nevinovăţie” în mod abuziv, încercînd să limiteze tot mai mult libertatea cuvîntului.

În sfîrşit, protestatarii au omis să spună că judecătoarea sau judecătorul acuzat de corupţie îl poate da în judecată pe Preşedintele Traian Băsescu, după cum poate cere CSM să-i apere reputaţia profesională. Pînă acum nu s-a întîmplat nici una nici alta, iar lucrul cel mai grav pentru credibilitatea Justiţiei din România este că preşedinta însăşi a CSM, Lidia Bărbulescu, stă sub grave suspiciuni de corupţie.