Traian Băsescu

Şi cu atît mai puţin un om politic providenţial pe care românii l-ar fi aşteptat un deceniu şi jumătate, aşa cum îi cîntă în strună acei aplaudaci care prin astfel de declaraţii publice nu îi aduc decît deservicii.

El este însă cu totul altfel decît fostul preşedinte de tribună oficială Iliescu, sau fostul preşedinte de salon, Constantinescu. Traian Băsescu nu este nici el iertat de populismul nostru genetic, însă nu se rezumă la atît, ci îl foloseşte, îl accesează doar ca pe un instrument pentru a se face auzit. Altfel spus, preşedintele se foloseşte şi el de un discurs populist, dar o face pentru a comunica şi impune decizii politice reale şi necesare.

Nu am ajuns încă să cred pe vreunul dintre cei trei preşedinţi post decembrişti atunci cînd, fiecare în felul său, a spus-o şi a repetat-o strident că el se află exclusiv în slujba poporului. Să fim serioşi! Odată instalat la Cotroceni, fiecare preşedinte s-a aflat în primul rînd în slujba consolidării propriei puteri politice. Ca să fii, ca şef de stat, exclusiv în slujba poporului tău, a întregului tău popor, trebuie să îndeplineşti o singură condiţie: să fii un mare patriot. România nu are aşa ceva.

Unde este atunci partea bună a lui Traian Băsescu, spre deosebire de predecesorii săi? Eu cred că meritul actualului preşedinte stă în faptul că nu a uitat acea primă literă din alfabetul politicianului de pretutindeni, şi anume Tabla împărţirii. Explicit, Traian Băsescu are acea abilitate de a fi în slujba propriei puteri, dar şi în slujba poporului. Foloasele sînt mari de o parte, însă evidente şi de cealaltă parte. De aceea populismul actualului preşedinte e perceput de mulţi români ca fiind un discurs cinstit – pentru că el este însoţit şi de fapte incontestabile.

Merităm mai mult decît pe Traian Băsescu? După părerea mea merităm mai mult. Şi nu neapărat pentru că ne-am dori mai mult, ci pentru că am putea face faţă la mai mult. Altfel spus, pentru că sîntem în creştere, pentru că abia am deschis ochii în democraţie, în Europa comunitară, în adevărul şi stilistica drepturilor omului, minorităţilor de orice fel, etc. etc.

Băsescu s-ar putea să fie un bun început, să deschidă anumite supape în inerţia societăţii, să activeze anumiţi centri nervoşi ai comunităţilor rurale care se află într-un repaus secular. Susţinerea de către preşedinte a votului uninominal poate să devină calea prin care alegătorii să fie în sfîrşit ascultaţi, iar politicienii să fie obligaţi să înveţe să le vorbească simplu, limpede şi mai ales cinstit.

M-am gîndit de mai multe ori dacă Ion Iliescu a fost într-adevăr crezut şi votat din toată inima de populaţia de la sate şi din bazinele electorale fidele cum ar fi Moldova, Valea Jiului, etc., mai ales la primele două mandate. Cred că mai degrabă nu. Ţăranul e el neinformat, însă are o anume neîncredere funciară în cei care sînt „şefi”. De aceea votul masiv al celor de la sate pentru Iliescu s-a datorat mai degrabă acelor temeri de schimbare din partea ţăranilor – a fost un vot al unei complicităţi tacite că lucrurile vor rămîne pe loc, că nu vor fi schimbări radicale în viaţa comunităţilor rurale.

Revenind la Traian Băsescu, odată reîntors la Cotroceni el va trebui să găsească acel mod de a se adresa limpede şi cinstit „României profunde”, pentru a le explica oamenilor cam ce-i aşteaptă în următorii ani de proaspeţi cetăţeni europeni. Va trebui să aibă curajul să le spună românilor că laptele şi mierea Uniunii Europene au o perioadă de gestaţie lungă şi grea.