Tratatul de aderare în primă versiune

Tratatul a fost aprobat deocamdată de Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi ai statelor membre, ceea ce prefigurează desigur un traseu lipsit de dificultăţi. Dar textul documentului urmează să primească şi avizul Comisiei şi Parlamentului European. Potrivit calendarului binecunoscut Tratatul va fi semnat în 25 aprilie 2005, iar în perioada 2005-2006, acesta va fi supus ratificării în statele membre ale UE şi desigur în România şi Bulgaria.

Ce conţine Tratatul ? În primul rînd el consacră admiterea României şi Bulgariei în Uniunea Europeană, iar în al doilea rînd faptul că prin admitere cele două state devin parte la Tratatul de instituire a unei Constituţii europene.

Se vede însă de pe acum un anumit decalaj de cunoaştere şi dezbatere, întrucît România va adopta într-un interval de timp foarte scurt Constituţia pentru Europa, dar fără ca românii să ştie ce cuprinde ea. Românii nu au participat cu adevărat la dezbateri, întrucît perspectiva admiterii în UE, psihologic vorbind, părea mai îndepărtată decît este ea în realitate. Românii vor trebui aşadar să intreprindă măcar un efort de cunoaştere şi recuperare a problematicii, pentru că timpul dezbaterilor şi negocierilor oricum a trecut şi alţii au hotărît şi în numele lor. Sigur că, formal vorbind, cîţiva reprezentanţi ai României au expus anumite puncte de vedere, dar ei şi-au promovat mai curînd agenda personală sau a partidului din care proveneau, fără ca cetăţenii români să fie într-un fel sau altul consultaţi. De exemplu, ministrul de Externe din guvernul Năstase se ralia la un moment dat punctului de vedere franco-german într-o chestiune delicată din Proiectul de Constituţie, dar fără ca românii să fi înţeles la ce se raliază.

În al doilea rînd Tratatul defineşte condiţiile calităţii de membru şi precizează o serie de elemente tehnico-administrative.

În sfîrşit Tratatul conţine mult comentatele clauze de salvgardare. Spre deosebire de Tratatul de aderare al celor zece noi state membre, în cazul României şi al Bulgariei se poate aplica o clauză de amînare a aderării cu un an. Dar cît priveşte România se precizează că vigilenţa UE se referă la domeniile Justiţie şi Afaceri interne şi Concurenţă.

Nu este o noutate, clauza acesta impune românilor un ritm extraordinar de alert al schimbărilor. Dar spre deosebire de perioada de dinainte de alegeri, piedicile nu mai stau preponderent în factorul politic, ci mai curînd în inerţia sistemului judiciar, în opoziţiile explicite la schimbare şi în general în slaba lui capacitate de adaptare. Preşedintele CSM Dan Lupaşcu, al cărui angajament în procesul de schimbare este şi el ambiguu, a făcut recent o evaluare dramatică a stării magistraturii. Reuşita depinde aşadar de factori numeroşi şi de cît de bine vor răspunde instituţiile exigenţelor formulate deja de preşedintele Traian Băsescu.