Tratatul de la Lisabona - sprijin pentru democraţie

"Slavă ţie, stea curată,
Voie bună pe pământ,
Astăzi te simţim aproape
Sol din rai cu soare sfânt.
Vraja ta aduce iarăşi
Pe popor lângă popor.
Toţi pe lume fraţi noi suntem
Când apari uşoară-n zbor..."

Imnul european desprins din Sinfonia a noua de Ludwig van Beethoven şi steagul albastru cu douăsprezece stele galbene, deşi sunt folosite neoficial de zeci de ani drept însemne ale Uniunii, nu au obţinut nici de astă dată în Tratatul de la Lisabona statutul de simboluri oficiale ale UE. Marea Britanie şi Polonia au impus, în urma unor negocieri la sânge, eliminarea oricărui indiciu, cât de mic, în direcţia unui super-stat european. În esenţă, UE rămâne aceeaşi şi anume, o confederaţie de state. Ea nu va deveni un super-stat federal, afirmă expertul pe probleme de drept european, de la Universitatea Humboldt din Berlin, Christoph Möllers :

„Termenul de super-stat este o categorie care nu corespunde UE. Ea este o mare birocraţie care reprezintă statele membre ale UE şi în care acestea continuă să fie foarte influente. Este o structură foarte greu de descris. O structură care în multe privinţe nu corespunde standardelor democratice cu care suntem obişnuiţi la nivelul statelor naţionale. Dar Uniunea Europeană este şi altceva decît un stat naţional".

Parlamentul European câştigă

Tratatul de la Lisabona, rezultatul unor discuţii ce au durat aproape opt ani îi concede Parlamentului European, ales în mod direct, o mai mare putere. Procedura de codecizie a fost extinsă în aproape toate domeniile politice. Prin urmare, euro-deputaţii de la Strasbourg decid politica europeană alături de Consiliul de Miniştri, reprezentantul celor 27 de state membre. Euro-deputatul social-democrat, Jo Leinen, fostul preşedinte al Comisiei Constituţionale, este satisfăcut de progresele realizate prin Tratatul de Reformă:

„Parlamentul European câştigă de pe urma noului Tratat de Reformă. Vom discuta de pe aceeaşi poziţie cu guvernele naţionale şi Consiliul de Miniştri - până în prezent cel mai important for al UE. Prin urmare, legislaţia comunitară nu va mai putea fi adoptată decât dacă Parlamentul European spune "da", decât cu acordul reprezenţanţilor cetăţenilor europeni".

Două feţe noi pentru UE

Tratatul de la Lisabona a adus UE doi noi demnitari. Herman Van Rompuy, până nu demult premierul Belgiei, necunoscut publicului larg, va fi în următorii doi ani şi jumătate preşedintele Consiliului European. Acest club al influenţilor şefi de stat şi de guvern europeni decide asupra liniilor de bază ale politicii europene. Despre rolul său de mediator, Herman Van Rompuy a declarat :

"Opinia mea personală va fi subordonată în totalitate opiniei Consiliului European. Părerile mele personale nu vor avea nicio importanţă. Rolul meu va fi de a obţine un consens în diverse situaţii".

Baronesa Catherine Ashton of Upholland va fi Înalta Reprezentantă pentru Politica Externă şi de Securitate. Nici laburista britanică nu era cunoscută pe scena politicii europene. Mandatul ei este de cinci ani. Titlul funcţiei pe care o deţine, care sună atât de complicat, se datorează insistenţelor propriului guvern, care a respins pe parcursul negocierilor, titlul de "Ministru de Externe al UE". Britanicii sceptici ar fi asociat o astfel de funcţie unui stat naţional.

Baza pentru "UE 30 +"

Noul Tratat, semnat în urmă cu doi ani în capitala Portugaliei, este deosebit de important mai ales pentru statele candidate la aderare. Croaţia şi celelalte state candidate nu pot adera decât în baza noului document menit să asigure buna guvernare a unei Uniuni cu 30 de state membre sau mai multe. Janis Emmanouilidis de la Think-tankul "European Policy Centre" din Bruxelles explică:

"Un Tratat alcătuieşte o bază de cooperare, ceea ce nu înseamnă însă şi că un bun tratat va duce implicit la o bună cooperare. Aceasta va depinde de dinamica politică ce va determina în viitor UE a celor "30 plus" precum şi de mulţi alţi factori. Tratatul este extrem de important dar el nu are nici ultimul cuvînt de spus şi nici nu este suficient pentru a garanta succesul politicii europene".

Opţiunea de ieşire

În cinci ani, va fi introdusă o nouă procedură de votare la nivelul Consiliului de Miniştri potrivit căreia, deciziile vor fi adoptate conform principiului dublei majorităţi, formate din 55% din statele membre care trebuie să reprezinte 65% din populaţia europeană. Tratatul de la Lisabona este primul document care reglementează competenţele decizionale la fiecare nivel al UE.

În fine, Tratatul de la Lisabona prevede şi modalitatea referendumurilor. Pentru întâia oară există astfel posibilitatea ieşirii din UE. Jo Leinen speră ca acest Tratat va rămâne în vigoare câţiva ani buni, dacă nu chiar câteva decenii. Dar, precizează el, cel târziu în momentul aderării unui stat mare precum Turcia sau Ucraina va fi nevoie de un nou Tratat de bază al UE.