Trecutul – între prezent şi viitor...

Atît înalţii reprezentanţi ai statului cît şi liderii unor organizaţii şi comunităţi etnice şi religioase, la fel ca şi supravieţuitorii care au avut forţa morală şi fizică de a coborî pe poarta amintirilor în infernul concentraţionar, din care au fost eliberaţi în urmă cu şase decenii, au subliniat necesitatea existenţei unor memoriale de felul celui de la Buchenwald unde între 1937 şi 1945 au fost internaţi peste un sfert de milion de deţinuţi, din 30 de ţări ale lumii.56 de mii şi-au pierdut viaţa la în acest lagăr.

În cadrul ceremoniei oficiale, cîntecul intonat de elevii unui liceu din Weimar, aşa numitul „imn de la Buchenwald”, conţine expresia voinţei de a trăi a celor internaţi, a speranţei în ziua eliberării. Deţinuţii din acest lagăr învecinat (printr-un tragic paradox al istoriei şi geografiei) cu oraşul clasicismului german - Weimar, nu au fost singurii care şi-au alinat suferinţele şi deznădejdea cu cîntece pe care le intonau, în şoaptă sau cu glas tare, în momentele dificile.Imnul a constituit momentul culminant , din punct de vedere emoţional, al ceremoniei de duminică tocmai fiindcă el a fost cîntat de tinerii de 15, 16, 17 ani dar şi de cei scăpaţi cu viaţă din infern, azi aproape toţi, trecuţi 70 de ani. Bertrand Herz - un francez care avea 15 ani cînd împreună cu părinţii , pe care i-a pierdut acolo, a fost internat la Buchenwald, amintindu-şi ororile trecutului se adresa tinerilor cu următoarele cuvinte:

„Tinerii sunt nu numai păstrătorii memoriei noastre ci şi purtătorii speranţelor noastre într-o lume a păcii, o lume la care am visat şi năzuit sub bătăi, îndurînd frigul, foamea, mirosurile pestilenţiale ale latrinelor...”

Peste 56 de mii de oameni au murit la Buchenwald de foame, de frig, sau ucişi de SS: evrei, sinti şi romi, adversari politici ai regimului nazist, prizonieri sovietici de război. 21 de mii de persoane au supravieţuit şi dintre acestea 500 au sosit ieri la Weimar. Lor li s-a adresat de la început, cancelarul Gerhard Schröder şi cuvintele lui au fost primite cu aplauze, un gest la care şeful guvernului german nu se aştepta :

„Stimaţi foşti deţinuţi ai lagărului de concentrare de la Buchenwald, (aplauze) ... dragi şi stimaţi foşti deţinuţi ai fostului lagăr de concentrare ...”

Cancelarul a insistat asupra dăinuirii în memorie a celor petrecute la Buchenwald asupra funcţiei de avertisment a acestor memoriale, ceea ce face de neînlocuit existenţa lor:

„Moartea a milioane de oameni, suferinţa supravieţuitorilor, chinurile victimelor, acestea ne obligă să edificăm un viitor mai bun. Trecutul nu-l mai putem nici schimba şi nici nu-l putem înfrunta în toată grozăvia lui.Dar din lecţia istoriei, din anii de ruşine putem trage învăţăminte. Noi, cei născuţi mai tîrziu, reprezentanţi ai unei alte Germanii, o Germanie democrată, nu vrem să îngăduim ca nedreptatea, violenţa, antisemitismul, rasismul, xenofobia să mai aibă vreo şansă...”

Totuşi ,teama faţă de o resuscitare a extremismului în Germania este mai mult decît îndreptăţită a declarat preşedintele Consiliului Central al Evreilor din Germania, Paul Spiegel, aceasta mai ales după ce extremiştii de dreapta şi-au făcut intrarea în parlamentele de land din Saxonia şi Brandenburg:

„Nouă şi primejdioasă în cel mai înalt grad este ofensiva extremismului de dreapta în chiar miezul societăţii germane. Scopul acestuia – de a deveni o componentă firească, normală a culturii politice şi sociale din Germania - trebuie să ne alarmeze” a declarat Paul Spiegel.

După încheierea momentului comemorativ de la Weimar, oficialităţile au depus coroane de flori la monumentul victimelor lagărului de la Buchenwald. Pentru majoritatea supravieţuitorilor ororii, această ceremonie comemorativă va fi probabil şi ultima, dată fiind vîrsta lor înaintată.

Ieri, ei le-au încredinţat tinerilor menirea să ducă mai departe speranţele pentru care au luptat, pentru care membrii ai familiilor lor, prieteni şi camarazi, au suferit şi au murit: speranţa într-o lume mai bună, într-o lume a păcii şi a libertăţii...