Triumful imposturii

Deşi ţine să precizeze că numirea sa onorifică în departamentul comisarei europene Neelie Kroes, titulara aşa numitei "Agende digitale", nu constituie o revenire pe scena politică, Karl Theodor zu Guttenberg ştie prea bine că, postat fie şi în culise, stă deja în lumina reflectoarelor.

Aristocratul impostor revine din America în Europa, pe ocolite, cu o strategie foarte bine pusă la punct, la numai cîteva luni după ce ieşise la iveală, graţie şi platformei internet GuttenPlag-Wiki, că teza sa de doctorat a fost în bună parte copiată. Devenit ţinta oprobriului public, a renunţat cu greu la rîvnitul titlu academic, care i-a fost retras, la mandatul de ministru al apărării ca şi la restul funcţiilor şi hramurilor sale politice. Impactul acestei reîntoarceri rapide şi neaşteptate „acasă”, prin poarta de la Bruxelles, este răsunător.

Mai întîi, presa comunică închiderea dosarului zu Guttenberg. Furtul intelectual este răscumpărat, baronul achită suma de 20.000 de euro, vărsată în scopuri caritative.

La Londra acordă un interviu redactorului şef al săptămînalului DIE ZEIT, Giovanni di Lorenzo. În cuprinsul dialogului, zu Guttenberg vituperează, între altele, şi împotriva actualei clase politice. Publicarea unui fragment din amplul interviu în paginile revistei generează controverse aprinse în sînul redacţiei şi un ecou mediatic lipsit de precedent: talk show-urile televizate despre cazul zu Guttenberg şi ipotetica lui revenire pe scena politică germană se succed ameţitor şi polarizează incendiar spiritele pe toate canalele posturilor publice de televiziune. Vox populi îl apără pe baronul impostor, îi iartă păcatele şi-i promite un strălucit viitor politic, în postura de fondator al unui nou partid (conservator de dreapta) şi, de ce nu, chiar a celei de cancelar… Experţii speculează în jurul ipotezei, prognozînd cine ar putea face parte din imaginarul partid. Componentele etice, morale, ale afacerii zu Guttenberg cad într-un plan secund sau sunt chiar eludate.

Abil, nu mai puţin vanitos decît interlocutorul său, redactorul şef al hebdomadarului hamburghez încredinţase deja dialogul editurii Herder. În intervalul a doar cîteva zile de la scoaterea ei de sub tipar, cartea lui di Lorenzo şi zu Guttenberg, intitulată „Deocamdată eşuat”, se catapultează în fruntea listei de bestseller-uri a revistei DER SPIEGEL. Din culise, baronul are toate motivele de a-şi freca mîinile satisfăcut.

Coregrafia reîntoarcerii sale pe scena publică, deloc spăşit dar cu un nou outfit (fără gel în păr şi fără ochelari pe nas), ia o turnură spectaculoasă şi culminează cu numirea în pomenita funcţie onorifică. Or, a-i încredinţa lui zu Guttenberg, atît de versat în copy-paste, după plagiatul dovedit şi penalizat, tocmai misiunea de a a-i scăpa pe internauţii din ţări autoritare de mecanismele represive de control şi supraveghere este o glumă proastă. Este ca şi cum lupul ar fi pus să păzească stîna ori ţapul straturile cu varză din grădină, au remarcat instantaneu comentatorii după ce, la conferinţa de presă de la Bruxelles, ziariştii îşi exprimaseră public rezervele. Comisara Neelie Kroes nu s-a dat bătută şi a ripostat cu cinism că are nevoie de talente şi nu de sfinţi.

Că impostorii nu sunt deloc lipsiţi nici de tot felul de talente, fie şi minore, de memorie şi de şarm, se ştie din vechime. Literatura, ca şi viaţa, nu duc lipsă de exemple. Dar afirmaţia comisarei deschide o portiţă unei alte interpretări, deloc măgulitoare la adresa clasei politice: impostorii sunt bineveniţi, şi, de ce nu, uneori chiar preferaţi.

Spre a supravieţui, impostorilor le este suficientă naivitatea şi îngăduinţa celor din jur. Spre a triumfa, ei au nevoie de susţinători şi admiratori. Aceştia din urmă nu trebuie să fie mulţi la număr ci doar influenţi, cinici şi lipsiţi de cîteva repere morale esenţiale. Într-o lume cu susul în jos, defectele se preschimbă în calităţi.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Cristian Ştefănescu