Turcia - între Orient şi Occident

Turcia e suverană şi poate face ce vrea. Recentele sale iniţiative diplomatice, respingerea sancţiunilor impuse Iranului sau politica de eliminare a tuturor problemelor în relaţiile cu vecinii stârnesc îngrijorare în occident. Se întoarce Turcia cu spatele spre vest? Îşi vede ţara viitorul în tabăra islamică? De la Washington, Berlin Bruxelles, trecând prin Teheran, Orientul Apropiat şi până la Moscova, Turcia se află în vizorul serviciilor care încearcă de apropae 60 de ani să manipuleze această ţară membră a NATO în slujba ţelurilor proprii.

Răspunsul la astfel de întrebări nu poate fi decât negativ. Turica nu întoarce occidentului spatele. Totuşi, integrarea europeană este din ce în ce mai lipsită de importanţă în ochii guvernanţilor de la Ankara. Turcia este din ce în ce mai încrezătoare în forţele proprii şi aceasta se vede şi în politica sa externă. Nimeni nu poate lua ţării în nume de rău faptul că încearcă să-şi extindă poziţia de putere regională şi să privească şi dincolo de spaţiul UE. Turcia vrea să preia responsabilităţi sporite în regiuni de criză cum ar fi Orientul Apropiat sau Caucaz, să joace un rol de mediator în dosarul atomic iranian şi să devină o ţară de tranzit sigură pentru livrările de energie către Europa.

Că se pune în aceste împrejurări întrebarea dacă Turcia ţine de Europa sau, dimpotrivă, de Asia este de înţeles, chiar dacă în sine nu se justifică. Republica creată de Ataturk în urmă cu aproape 90 de ani s-a decis clar din prima clipă în favoarea vestului şi valorilor occidentale. Totuşi acum s-a ajuns în situaţia ca Turcia să nu fie îndrăgită în occident din cauza ambiţiilor sale de integrare europeană, iar în orient să nu fie iubită din cauza legăturilor pe care le are cu occidentul. Dialogul Ankarei cu mişcarea palestiniană Hamas, raporturile sale cordiale cu regimul de la Teheran şi acţiunile sale în favoarea spargerii blocadei din jurul Fâşiei Gaza au produs mari nemulţumiri în Europa şi SUA şi au prejudiciat aproape ireparabil raporturile cu statul evreu.

Cifrele demonstrează că Turcia nu se încrede degeaba în puterile sale proprii. În primul trimestru al anului, economia a crescut cu aproape 12 la sută. Ţara ocupă locul 16 între economiile lumii şi locul şapte în Europa. De partea cealaltă, ţara este polarizată în jurul celor două curente: tradiţionalist şi laicist, iar de succesul economic nu profită încă toată lumea. Carenţele la capitolul democraţie, îngrădita libertate a presei, lipsa de receptivitate a premierului Erdogan faţă de criticile aduse persoanei sale sau politicii sale

sunt tot atâtea elemente care produc dezechilibre în plan intern.

Totuşi, Turcia face parte din Europa. Atât Turica cât şi Europa au nevoie una de alta ca niciodată până acum. Turcia are nevoie de Europa pentru a-şi extinde poziţia de putere în regiune şi pentru a avea spatele acoperit. Europa la rândul ei îşi reduce simţitor şansele de a-şi atinge ţelurile globale fără ajutorul Ankarei. În loc să explice de ce Turcia nu are loc în UE, guvernele europene ar face mai bine să vadă cum ar putea apropia ţara de structurile comunitare, fără a-i pune în vedere improbabila, pe termen mediu, calitate de membru cu drepturi depline. Până atunci, Ankara face bine că acordă prioritate consolidării poziţiei de putere regională în loc să vrea cu tot dinadinsul să devină membră a unei UE în declin.

Autor: Baha Güngör / Ioachim Alexandru
Redactor: Cristian Ştefănescu