Turcia sub semnul violenţelor

Dacă cineva ar aborda astăzi în Turcia tema viitorului european al ţării ar stârni cel mult zâmbete triste. Interesul faţă de Europa a scăzut vădit. Situaţia internă este din ce în ce mai tensionată şi noile crize sunt pe punctul de a scăpa de sub control.

Speculaţiile nu mai contenesc. Şi nici teoriile despre eventuale comploturi nu lipsesc.

Răpirea celor trei alpinişti bavarezi în masivul Ararat, la graniţa comună turco-armeano-iraniană ridică multe semne de întrebare. De ce riscă separatiştii kurzi să piardă simpatia opiniei publice germane şi europene? Doar din răzbunare faţă de interzicerea unui post de televiziune kurd care transmitea din Danemarca în Germania?

O răpire planificată?

Sunt ostatecii simpatizanţi ai PKK? Fusese răpirea planificată în comun? De ce au fost luaţi prizonieri doar trei din totalul celor 13 turişti germani?

Răspunsurile definitive vor exista, cel mai probabil, după eliberarea lor.

Cert este însă că partidul de guvernământ, religios-conservator, AKP, condus de Premierul Erdogan nu a reuşit până acum să ajungă la un compromis cu liderii kurzi.

Atitudinea nu diferă de cea a fostului Cabinet de la Ankara, care din disperare s-a decis să accepte soluţia militară, ridicând un zid şi mai mare între realitatea în varianta kurdă şi acceptarea acestora în societatea turcă.

Întrebări multe şi după atentatul asupra Consulatului General al SUA de la Istanbul. Se presupune că în spatele atacului s-ar afla gruparea teroristă Al Quaida. Dar de ce ar risca militanţii fundamentalişti să îşi strice imaginea în Turcia, fără a afecta la modul serios principalul duşman, Statele Unite?

Să nu fi fost, totuşi, Al Quaida?

Poate în spatele atacului se ascund forţele naţionaliste, ai cărora lideri au fost arestaţi în ultimele săptămâni de poliţia comandată de Erdogan, sub acuzaţia că ar fi pus la cale o lovitură de stat?

Cert este că Turcia se confruntă cu organizaţii teroriste şi că atacurile din marile oraşe sau staţiuni turistice vor continua.

Nu doar Erdogan, ci întreaga ţară sunt cu spatele la perete. Nu există o soluţie apropiată pentru ieşirea din criză. O intervenţie militară nu ar aduce liniştea în Turcia.

Cu atât mai puţin ar schimba ceva întreruperea negocierilor de aderarea la Uniunea Europeană. O asemenea decizie ar fi fatală, atât pentru Turcia cât şi pentru vecinii ei.