1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Summit UE în căutarea strategiei împotriva lui Putin

20 octombrie 2016

UE ar trebui să aibă o abordare fermă împotriva Rusiei, a afirmat şeful Parlamentului European, Martin Schulz, în preambulul summitului UE.

https://p.dw.com/p/2RTyK
Angela Merkel şi Vladimir Putin
Imagine: Reuters/H. Hanschke

După discuţiile avute cu Vladimir Putin, preşedintele francez şi cancelara germană vor împărtăşi cu restul participanţilor la summit-ul european părerea lor despre posibilele ţeluri ale mai marelui de la Kremlin. O umbră de compromis în Ucraina? Intransigenţă în Siria?

Liderii europeni vor să ajungă la un consens în privinţa viitoarei strategii pe care o vor folosi în relaţia cu Rusia, "un partener dificil, dar important", după cum reiese din declaraţiile delegaţiei germane. Acest subiect s-a aflat pe ordinea de zi şi la reuniunea din luna iunie, dar a căpătat o mai mare anvergură pe fondul implicării Rusiei în conflictul din Siria.

Preşedinţii şi şefii de guverne din Europa vor trebui să decidă în ce măsură Rusia este un "partener stategic", al cărui aport în soluţionarea multor crize este indispensabil, sau mai degrabă un duşman agresiv care vrea să se impună în Ucraina, Georgia şi în Orientul Apropiat. Părerile sunt împărţite. Ungaria de pildă doreşte îmbunătăţirea relaţiilor economice cu Rusia şi o relaxare a sancţiunilor impuse împotriva acestei ţări. Iar Germania consideră că Rusia este un "partener strategic". Cu acest partener, afirmă surse guvernamentale germane, "trebuie să vrem să convieţuim", ceea ce nu înseamnă că este un parteneriat uşor.

Martin Schulz: Rusia se poartă inacceptabil

Martin Schulz
Martin SchulzImagine: picture-alliance/dpa/A. Weigel

Într-un interviu pentru Deutsche Welle, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, declară că politica Rusiei este, din multe puncte de vedere, inacceptabilă. "În spatele acestor agresiuni se află un concept diferit de a privi lumea şi societatea, în comparaţie cu cel existent în Europa", a spus Schulz.

Mesajul pentru Putin ar trebui să fie foarte clar, mai spune şeful PE: Europa nu este de acord cu ceea ce face! "Contra-strategia noastră este dură, însă uşa negocierilor rămâne deschisă până când Rusia va decide să revină la ele".

Cancelarul Angela Merkel nu a exclus noi sancţiuni împotriva Rusiei în contextul bombardării orașul sirian Alep. "Această opțiune este şi rămâne valabilă, chiar și după summit. Însă nu au fost luate decizii concrete", a declarat un oficial al UE, familiarizat cu organizarea reuniunii. Numai câteva state din UE sunt în prezent dispuse să meargă la fel de departe ca președintele francez și să acuze Moscova de crime de război în conflictul din Siria, crede un diplomat est-european, care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

Imigraţia, un alt subiect fierbinte

Al doilea subiect important al summit-ului este migraţia, respectiv afluxul de refugiaţi, solicitanţi de azil sau pur şi simplu oameni săraci în Europa. "Multe state vor ca această problemă să se rezolve pe cât posibil în afara graniţelor europene", a spus un diplomat european.

Înţelegerea cu Turcia, care prevede preluarea şi păstrarea refugiaţilor sirieni şi a solicitanţilor de azil este un "model" pentru ministrul german de interne. Acordul lăudat de Thomas de Maziere, dar criticat de organizaţiile de ajutorare, ar trebui să constituie un moment de respiro pentru Europa, până când sunt puse la punct aşa-numitele "parteneriate privind imigraţia" cu cinci ţări africane.

Conform Uniunii Europene, Nigerul, Mali, Senegalul, Nigeria şi Etiopia ar trebui să aibă grijă ca migranţii să nici nu apuce să plece pe mare către Italia. Aceste ţări ar urma să fie susţinute în acest demers cu bani europeni şi proiecte speciale. UE vrea să negocieze câte un acord separat cu fiecare dintre ţările sus-enumerate, adaptat la realităţile acestora. Odată intrate în vigoare, aceste înţelegeri ar urma să taie din elanul migranţilor de a mai pleca la drum, spus surse diplomatice germane.

Parteneri dificili

Viktor Orban, premierul Ungariei
Viktor Orban, premierul Ungariei Imagine: Getty Images/AFP/V. Simicek

În ceea ce priveşte selectarea ţărilor partenere, UE se concentrează doar asupra lucrurilor fezabile, spun diplomaţi europeni. Nigeria, țară care se află în procesul de negocieri, a fost principala sursă de imigranţi africani în 2016. Cu Eritreea, Sudan, Gambia și Coasta de Fildeș, următoarele țări de origine în clasament, europenii nu duc niciun fel de negociere.

Ideea prim-ministrului maghiar Viktor Orban de a construi un centrul de primire imens pentru refugiați în Libia, principala ţară de tranzit, este susţinută doar de Austria şi de puţini alţi colegi participanţi la summit. Situaţia din Libia este pur şi simplu prea nesigură.

Cu toate acestea, pe termen lung, imigranţii care sunt salvaţi pe mare de către polițiștii de frontieră europeni ar trebui să fie returnaţi imediat în Africa de Nord şi nu duşi mai întâi în Italia, ca până acum. Acest lucru, aprobat săptămâna trecută de către miniştrii de interne ai UE, combate inclusiv activitatea traficanţilor de persoane. Prin urmare, strategia UE pare să aibă la bază intimidarea imigraţiei.

Autor: Bernd Riegert / vd