1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

UE, îngrijorată de îngrădirea libertăţii presei în Turcia

5 aprilie 2011

Zeci de ziarişti turci se află în prezent în închisoare, iar numărul de anchete demarate împotriva reprezentanţilor acestei bresle se ridică la câteva mii.

https://p.dw.com/p/RFT7
Imagine: Ljiljana Pirolic

Multe organizaţii internaţionale şi uniuni ale ziariştilor critică modul în care guvernul de la Ankara tratează libertatea cuvântului şi a presei, cerându-i să respecte libertatea de opinie. De aproximativ două săptămâni, de când au fost arestaţi doi jurnalişti de investigaţie, situaţia s-a agravat. Guvernul Erdogan respinge orice ingerinţă în această chestiune, invocând independenţa organelor de anchetă.

În Turcia se dezbate în ultima vreme chestiunea libertăţii presei. Dezbaterea este prilejuită de arestarea celor doi jurnalişti de investigaţie Nedim Şener şi Ahmed Şik, acuzaţi de procurori că ar face parte din organizaţia teroristă "Ergenekon". Această reţea conspirativă ultranaţionalistă este acuzată că a plănuit în trecut răsturnarea guvernului moderat islamic condus de Recep Tayyip Erdogan. Între acuzaţi se numără ofiţeri de rang înalt, jurnalişti, oameni de ştiinţă şi cultură.

Ziaristul german Günter Seufert, bun cunoscător al realităţilor din Turcia, e de părere că arestările recente se deosebesc de alte de acţiuni similare din trecut: "Derutant este că cei doi ziarişti au încercat să scoată la lumină tocmai comploturi de genul celui din care sunt acuzaţi că fac parte. Deruta e mare în ţară. Oamenii văd cum o anchetă împotriva unui complot se transformă ea însăşi în complot."

Poliţia la rândul ei a organizat o adevărată vânătoare împotriva cărţii, încă nepublicată, a lui Ahmed Şik, la care acesta tocmai lucra în momentul arestării. Volumul este intitulat "Armata Imamului" şi tratează prezumtive reţele secrete existente în poliţia turcă, obediente predicatorului islamist Fethullah Gülen, care trăieşte în exil în SUA.

Poliţia a efectuat percheziţii la redacţia cotidianului "Radical", de orientare liberală, şi în birourile editurii "Ithaki", unde urma să apară volumul. Oamenii legii au cercetat câteva computere şi au şters din memoria lor volumul aflat în lucru.

Totuşi, reţelele de socializare prin internet au zădărnicit tentativa de eliminare a cărţii. O postulată variantă originală a ei a fost publicată în spaţiul virtual după raidul poliţiei, fiind rapid multiplicată. Între timp, Parchetul a demarat o anchetă şi împotriva publicării cărţii în internet. Apărătorul în justiţie al lui Ahmed Şik, Fikret Ilkiz, afirmă că astfel de acţiuni prejudicază grav libertatea presei: "Cu privire la această carte există o decizie judecătorească. Aceasta ordonă confiscarea tuturor copiilor, fiindcă volumul are statut de material probator. Din punct de vedere juridic, există, desigur posibilitatea de contestare a acestei decizii. Numai că instanţa refuză un asemenea demers. Dezbaterea din jurul acestui proces se concentrază mai ales asupra libertăţii de opinie. În ceea ce-i priveşte pe ziarişti, şi eu sunt de părere că această confiscare a unei surse de informaţii încalcă legea."

Adversarii premierului Erdogan afirmă că guvernul său se foloseşte între timp de aceste cazuri pentru a intimida opoziţia. De aceea, Anthony Mills, membru al renumitului International Press Institute, exprimă îngrijorarea că jurnaliştii sunt arestaţi numai din cauza activităţii pe care o desfăşoară: "Dat fiind că procesul lui Nedim Şener şi altele se desfăşoară în secret, apreciem că este foarte important ca dovezile şi bănuielile să fie prezentate clar, în aşa fel încât acestea să poată fi analizate de jurnaliştii turci, dar şi de observatori internaţionali, cum ar fi Comisia Europeană sau OSCE."

Potrivit International Press Institute, numărul ziariştilor arestaţi în Turcia se ridică între timp la 68. În reacţie la ultimele două arestări, sute de ziarişti au ieşit în stradă pentru a demonstra solidaritate cu confraţii lor. Mulţi editorialişti au scris de atunci pe această temă, criticând acţiunile procurorilor şi ale puterii. Guvernul însă respinge toate criticile, insistând că justiţia este independentă în Turcia iar politicienii nu au dreptul de a se amesteca în treburile instanţelor. Numărul acuzaţilor în cazul "Ergenekon" a crescut între timp la 531 de persoane, între care şi ziarişti. Actul de acuzare cuprinde 8.032 de pagini.

Autor: Basak Özay / Ioachim Alexandru
Redactor: Rodica Binder