1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

UE a celor 25 după euforia de ieri

2 mai 2004

Ce le aşteaptă pe cele 25 de state membre ale UE după consumarea evenimentului “istoric” de la 1 mai? Care sunt priorităţile marii familii europene şi în ce constau problemele pe care le vor avea de rezolvat?

https://p.dw.com/p/B1hD
Noua hartă a UE de la Bruxelles
Noua hartă a UE de la BruxellesImagine: AP

Ceremonia oficială, care a amrcat extinderea UE, a avut loc ieri în prezenţa şefilor de stat şi de guvern ai celor 25 la Dublin, Irlanda fiind ţara care deţine în prezent preşedinţia consiliului UE. Preşedinta ţării gazdă, Mary McAleese a subliniat însemnătatea extinderii UE, referindu-se la acest ”cadou” făcut copiilor noştri. Ea şi-a exprimat speranţa ca viitoarele generaţii să se îngrijească de acest dar. Premierul Irlandei Bertie Ahern a atras atenţia asupra aspectului reunificării continetului. Prin extinderea de la 1 mai, divizarea Europei a fost în sfârşit depăşită, a spus el. Ahern a mai adăugat că liderii europeni serbează la 1 mai această nouă cooperare a popoarelor de pe continent pentru consolidarea păcii, pentru mai multă armonie şi sporirea prosperităţii.

Dar euforiei manifestate de liderii europeni la 1 mai îi vor urma zile grele de muncă. Până în iunie partenerii europeni vor trebui să cadă de acord asupra viitoarei constituţii comune. Apoi urmează a fi ales un nou preşeditne al Comisiei Europene. În disucţie se află actualul comsiar pentru poltica externă, britanicul Chris Patten. Apoi vor demara negocierile asupra asigurării bugetului UE după anul 2007. În iunie vor avea loc o serie de reuniuni la vârf în cadrul cărora se va discuta despre cursul comun privind politica faţă de Irak şi Afganistan. Chiar dacă ieri partenerii europeni au lăsat impresia unei pronunţate armonii, există încă deosebiri majore de viziune în politica externă între vechii şi noii membri ai uniunii.

Preşedintele Comsiei Europene, Romano Prodi a făcut referiri la procesul extinderii europene, care nu a luat sfârşit la 1 mai. ”Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor de aderare cu Croaţia. Negocierile cu Bulgaria şi Românai sunt ca şi încheiate, iar în ce priveşte Turcia, se va decide la finele anului dacă vor demara astfel de negocieri”, a spus Prodi.