1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

UE - bugetul pentru 2007-2013 în dezbatere

10 februarie 2004
https://p.dw.com/p/B2ix
Comisia Europeană dezbate azi primul proiect de buget al Uniunii Europene pentru perioada cuprinsă între 2007 şi 2013. Experţii prognozează că tema subvenţiilor regionale va da naştere unor discuţii aprinse la Bruxelles. Conform planificării actuale, .ajutoarele pentru zonele mai slab dezvoltate ale Uniunii vor creşte cu circa 30 de procente, ajungând până la 50 de miliarde euro anual. Principalii finanţatori, printre care se numără şi Republica Federală Germania, vor încerca să se opună acestei măsuri. Estul Germania înregistrează o creşetere economică foarte slabă, astfel încât infuziile financiare de la Bruxelles sunt în continuare necesare. Comisarul regional Michel Barnier menţionează că extinderea Uniunii Europene din mai anul acesta va afecta serios valoarea salariului mediu în Uniunea Europeană, dar aşa numitul "efect statistic" va fi atenuat de faptul că România şi Bulgaria, cele mai sărace ţări candidate, vor adera într-o etapă ulterioară. Totuşi, în cazul în care al doilea val de extindere al Uniunii Europene va avea loc în 2007, România şi Bulgaria vor beneficia în primii trei ani de la aderare de circa 9 miliarde de Euro. "Este o ofertă generoasă şi realistă", consideră Comisarul European pentru extindere Günther Verheugen.