UE faţă în faţă cu Turcia

Există dubii chiar şi asupra deciziei de a începe negocierile cu Ankara fără a stabili de la început ca acestea să se termine cu aderarea Turciei la UE. Comisia Europeană a prezentat miercuri (30. iunie) condiţiile în care se pot desfăşura negocierile cu Turcia.

Condiţiile Comisiei Europene sunt în concordanţă cu deciziile şefilor de stat şi de guvern de acum şase luni: Ţelul comun este integrarea Turciei în UE ca membru cu drepturi depline. Dacă acest lucru nu va putea fi realizat, ţara va beneficia totuşi de o apropiere strânsă de UE. Aceasta poate lua forma unui parteneriat privilegiat, propus de creştin-deomcraţii germani care vor prelua probabil puterea în toamnă la Berlin, având astfel o influenţă decisivă asupra Consiliului Europei.

Comisia Europeană nu a luat în considereare dubiile legate de aderarea Turciei care s-au intensificat după rezultatul negativ al referendumului din Franţa şi Olanda. Fiind legată de deciziile Consiliului European, Comisia nici nu ar fi putut să mai schimbe ceva. La summitul de la Bruxelles în urmă cu două săptămâni, şefii de stat şi de guvern şi-au exprimat încă o dată la unsion voinţa de a se aventura în lunga călătorie către aderarea Turciei în 3. octombrie.

Nici un alt candidat nu a întâmpinat dificultăţi atât de mari ca Turcia. Statul nu trebuie doar să-şi reformeze politica, economia, justiţia şi societatea, ci să demonstreze şi eficienţa acestor schimbări, în caz contrar Uniunea Europeana fiind oricând în măsură să tragă frâna de mână pentru a opri negocierile. Aderarea Turciei nu va avea loc în nici un caz înainte de 2014, Ankara nefiind inclusă în planificările bugetare comunitare înainte de acel termen.

Cel tărziu în acel an ar trebui să curgă miliarde în subvenţiile ţăranilor săraci din Anatolia, dacă s-ar păstra sistemul actual de subvenţionare a fermierilor. Pentru a preveni un şoc prea mare pentru vechile state membre ale UE, sunt prevăzute o serie de clauze suplimentare şi reglementări în vederea aderării Turciei. Acestea ar putea să limiteze spre exemplu pe termen lung accesul cetăţenilor turci la piaţa forţelor de muncă, stârnind de acum neliniştea Turciei că ar putea ajunge un membru de categoria a doua.

Acum este însă rândul Turciei să profite de mâna care i-a fost întinsă şi să-şi îndeplinească angajamentele. Guvernul de la Ankara trebuie să semneze la timp extinderea uniunii vamale cu toate statele UE, recunoscând astfel şi Ciprul. Doar în aceste condiţii poate să pretindă ca toate cele 25 de state membre ale Uniunii să pledeze în favoarea începerii negocierilor de aderare pe 3. octombrie.

Guvernul de la Ankara este obligat să-şi retragă cât mai rapid trupele din nordul Ciprului, chiar dacă această manevră este deosebit de dificilă din punct de vedere intern. Nu poate fi însă tolerat în continuare ca un stat candidat să ocupe militar o parte dintr-o ţară membră a Uniunii Europene.

Însă UE trebuie să-şi facă la rândul ei temele de casă. Trebuie creat un sistem instituţional care să-i permită Uniunii să fie condusă şi organizată şi cu 30 de membri sau chiar mai mulţi. Tratatul de la Nizza nu este suficient pentru a realiza un ţel atât de complex. Având în vedere eşecul constituţiei, trebuie găsită cât mai rapid o alternativă.

Preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso s-a pronunţat în favoarea unei dezbateri serioase şi deschise asupra Turciei şi a extinderii UE. Apelul său a venit însă cam târziu, având în vedere criza provocată de referendum. Aventura aderării Turciei a început pentru UE deja de mult din motive politice şi strategice serioase. Conducătorii europeni trebuie să facă faţă provocării de a-i convinge pe eurosceptici că Turcia nu este prea mare, prea săracă şi prea diferită din punct de vedere cultural şi religios pentru a fi primită în comunitate. Dacă aceste încercări nu sunt încununate de succes, întregul proiect al aderării Turciei ar putea să eşueze, de pildă printr-un referendum asupra tratatului de aderare în Franţa.