Ultimul turneu al preşedintelui Bush în Orientul Apropiat

Acest turneu în Orientul Apropiat reprezintă deja cea de-a treia încercare a lui Bush din ultimele şase luni, de a impulsiona procesul de pace din regiunea de criză. În condiţii normale, acest lucru ar fi un semn bun, dar din păcate, strădaniile preşedintelui american vin de abia la sfârşitul mandatului său, iar situaţia din Orientul Apropiat rămâne cât se poate de dificilă. Astfel, Bush îşi asumă riscuri majore, din moment ce este posibil să piardă şi ultimul rest de încredere din partea comunităţii internaţionale în capacitatea Washingtonului de a găsi o soluţie pentru conflictul israeliano-palestinian.

Motivul oficial al turneului este aniversarea a 60 de ani de la fondarea Statului Evreu. În Arabia Saudită, preşedintele american va participa la aniversarea a 75 de ani de relaţii bilaterale şi în Egipt la ziua de naştere a preşedintelui Mubarak, care împlineşte 80 de ani. Aceste trei state sunt aliaţii cei mai importanţi ai Americii din Orientul Apropiat, fără de care orice strădanie în vederea sprijinirii procesului de pace ar fi inutilă. Pentru a duce înainte acest proces, este însă nevoie de mult mai mult decât de dovezi de prietenie protocolare. Iar scepticismul multor voci critice, legat de întrebarea, dacă Bush reuşeşte, oare, să contribuie la progrese veritabile în regiune, este întemeiat.

Preşedintele american nu a reuşit în timpul mandatului său, să-i convingă pe israelieni să adopte o atitudine mai flexibilă faţă de palestinieni, şi nu s-a arătat niciodată critic faţă de linia lui Ariel Sharon sau cea a succesorului său, Ehud Olmert.

Un alt factor care îngreunează toate eforturile diplomatice este faptul că gruparea radical-islamică Hamas deţine puterea în Fâşia Gaza şi că s-a ajuns la conflicte armate dintre extremiştii din Hamas şi Israel. Washingtonul nu a reuşit nici în acest context să încurajeze procesul de pace. Acest lucru se datorează în special convingerii lui Bush, că nu se poate negocia cu o grupare teroristă. Atitudinea sa este explicabilă, având în vedere că diplomaţia nu reprezintă un instrument convingător în lupta împotriva teroriştilor. Cu toate acestea, poziţia lui Bush s-a dovedit ineficientă în ultimii ani, deoarece radicalii nu au fost învinşi, ci au devenit tot mai puternici, în timp ce reprezentanţii unei poziţii paşnice au fost slăbiţi. Printre aceştia se numără Mahmud Abbas, a cărui autoritate a scăzut treptat în regiune.

În loc să găsească o soluţie, Washingtonul preferă să reducă aşteptările internaţionale. Astfel, este aşteptată până la sfârşitul anului o definiţie a graniţelor viitorului stat palestinian. La prima vedere, nu pare un obiectiv greu de atins, din moment ce aceste graniţe se bazează pe consensul internaţional potrivit căruia acestea sunt liniile din 1967. Nu se ştie însă, dacă Israelul le va recunoaşte. În acelaşi timp, poziţia premierului israelian Olmert devine tot mai dificilă, din cauza numeroaselor scandaluri în care este implicat în prezent. Se pare, că nici preşedintele Bush nu are răspunsuri la aceste întrebări.