Umilinţa cea de toate zilele

O bună parte a societăţii noastre este tributară şi azi acestei mentalităţi. Iar aici nu e vorba de umilinţa creştină sau de umilinţa morală, ca parte a naturii umane, ci e vorba de „a ne umili” şi de „a ne lăsa umiliţi”. Altfel spus, de a ne ploconi în faţa celor mai puternici sau mai avantajaţi social decît noi.

Dacă în comunism mentalitatea capului plecat era de înţeles – dar nu întotdeauna şi de acceptat – datorită monstruoasei maşinării care răspîndea frica şi teroarea, care mutila destine şi oameni nevinovaţi, după înlăturarea regimului totalitar perpetuarea acestei mentalităţi ar trebui să ne ridice mari semne de întrebare.

Un tablou uriaş cu capete plecate îl vedem de 20 de ani încoace. Ne-am obişnuit cu prezenţa lui, nu ne mai intrigă, nu ne mai revoltă. Personajele din tablou sînt semenii noştri, dar noi ne mulţumim să le ignorăm, deşi ele ne-au influenţat şi ne influenţează în mare măsură propria noastră viaţă.

Şi totuşi, de ce această mentalitate a capului plecat este prezentă şi acum, după atîţia ani de cînd pretindem că sîntem liberi? Nu cumva libertatea ne-am limitat-o mulţi dintre noi cu bună ştiinţă, prin această meteahnă a ploconelii în faţa celui mai puternic, în faţa şefului, considerat ca un stăpîn?

Nenumărate funcţii şi locuri de muncă s-au obţinut şi se obţin în România prin relaţii, fie politice, fie de rudenie, fie prin bine-cunoscuta mită. Presa a făcut publice numeroase astfel de cazuri, pînă şi în rîndul Bisericii, unde pentru obţinerea unei parohii un preot licenţiat dă mită, acolo unde trebuie, mai multe mii de euro. Sigur că această practică nu e generalizată, însă ea există.

Şi atunci, în această situaţie, cum să nu funcţioneze mentalitatea capului plecat, cînd cel care obţine un post sau o funcţie pe căi ilegale se îndatorează practic pe termen nelimitat celui care îi facilitează să ocupe acel post sau acea funcţie?

Cel în cauză va fi tot timpul umil în faţa şefului din cel puţin două motive: mai întîi, pentru că şeful este binefăcătorul lui, iar în al doilea rînd pentru că e conştient de incompetenţa sa profesională în raport cu colegii săi, care şi-au obţinut slujbele pe merit.

Remarc însă şi un alt aspect, anume că aceleaşi capete plecate sînt de regulă şi cele mai violente atunci cînd scapă de sub privirile şefului. Le vezi pe stradă, în autobuz – sînt oameni cărora le sare ţandăra din orice, sînt agresivi şi răuvoitori, au reacţii de stăpîni asupra celorlalţi. Acesta este felul lor meschin de a-şi lua revanşa odată scăpaţi de sub chingile şefului.

Mentalitatea aceasta a capului plecat este patul germinativ care a favorizat şi favorizează şi corupţia, şi inechitatea socială, şi lipsa unei competiţii reale a valorilor, şi lipsa de respect pentru semenii noştri.

Autor: George Arun
Redactor: Ovidiu Suciu