1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Un an "cu cântec"

23 decembrie 2011

Deşi în playlist-ul anului 2011 europenii au ascultat numai refrenul "e criză", casele de discuri au lansat mii de albume. Nu toate sunt remarcabile, însă au existat şi câteva cu adevărat bune.

https://p.dw.com/p/13Y6j
Imagine: Fotolia/Valery Sibrikov

Albumul rock al anului este considerat a fi "The Whole Love" - Wilco. Înfiinţarea propriei case de producţie i-a deschis noi perspective trupei cu, poate, cea mai bună prestaţie live din lume. Pe cel mai frumos şi mai variat album din cariera trupei Wilco, cei şase muzicieni îmbină curajul cu experimentul, plăcerea de a cânta cu sensibilitatea. Primul extras ("Art of Almost") aminteşte de Radiohead, Beatles şi Neil Young la un loc. Ultima piesă inclusă în album ("One Sunday Morning") răsfaţă auzul timp de 12 minute cu elemente folk şi pop. Între primul şi ultimul cântec nimic de umplutură. Mulţumim frumos!

Selah Sue - "This World" (Warner Music) trece drept cel mai bun album pop al anului 2011. Pentru un album de debut, nici că se putea mai bine! Hip-hop ("Peace of Mind"), reggae (Raggamuffin"), funk ("Black Part Love"), pop ("Mommy") şi o voce soul - fiecare compoziţie de pe album este un unicat. În vârstă de 22 ani, artista din Belgia a păşit cu dreptul în lumea muzicii.

Cel mai bun album indie a fost "Metals" (Warner Music). După o absenţă de patru ani, Leslie Feist (Canada) a revenit cu un stil, aproape, de nerecunoscut. Spre deosebire de primul succes ("The Reminder" - 2007), album devenit - din păcate - coloana sonoră a generaţiei Latte-Macchiato, "Metals" se doreşte a fi un moment de reflecţie asupra noţiunilor de existenţă şi iubire. În opinia criticilor, cele douăsprezece melodii de pe noul album - majoritatea lente - sunt balsam pentru suflet, iar Feist - principala reapariţie în lumea muzicală în 2011.

Flash-Galerie Animationsfilm
Imagine: picture-alliance/dpa

Pe prima poziţie în topul albumelor de muzică alternativă a fost plasat David Lynch cu "Crazy Clown Time". Renumitul regizor, acum în vârstă de 65 de ani, şi-a lăsat mult timp până la debutul în lumea sunetelor. "Crazy Clown Time" este o călătorie horror în cotloanele întunecate ale sufletului - sunt de părere criticii. Henry Spencer din "Eraserhead", perversul Frank Booth ("Blue Velvet"), Sailor şi Lula par a fi readuşi la viaţă în albumul de debut al cântăreţului David Lynch. Cu o lungime de şapte minute, piesa de rezistenţă este cea care dă şi titlul albumului. Ciudat, înspăimântător, interesant.

La categoria "Jazz", albumul anului 2011 a devenit "Modern Music" (Brad Mehldau, Kevin Hays&Patrick Zimmerli). Mulţi s-au întrebat dacă nu cumva apariţia se înscrie, totuşi, în genul clasic. Cu multă precizie şi fantezie, dar fără să fie intelectualist, albumul pare a fi o incursiune în muzica secolului XX. După Keith Jarret şi Chick Corea, pianul a descoperit în Brad Mehldau un nou maestru capabil să-i smulgă cele mai pătrunzătoare sunete.

În muzica clasică, albumul anului 2011 a fost ales "Sirène". Născută în 1983, tânăra soprană Anna Prohaska este considerată marea speranţă a scenei clasice. La începutul lunii decembrie şi-a făcut, cu succes, debutul la Scala di Milano în "Don Giovanni". Primul ei album solo pe CD a fost inspirat din "Mica sirenă" (după Hans Christian Andersen), iar selecţia partiturilor i-a surprins pe melomani: de la Dowland şi Purcell la Schubert, Schumann, Debussy şi Szymanowski. Acompaniată la pian de Eric Schneider, soprana berlineză le-a dăruit iubitorilor muzicii clasice un strop de magie cu sunet cald şi, pe alocuri, strălucire rece.

Autori: dpa/Claudia Ştefan
Redactor: Robert Schwartz