Un an de la transfer

În ciuda acestor paşi importanţi în vederea democratizării, situaţia securităţii în ţară este încă instabilă. Sute de civili, reprezentanţi ai forţelor irakiene de securitate şi soldaţi americani au fost ucişi în ultimul an în atentate.
De dorinţa irakienilor depinde acum instaurarea democraţiei şi a securităţii în ţară.

Primul ministru irakian, Ibrahim al Jaafari, pare încrezător: în mai puţin de doi ani noua conducere de la Bagdad va putea asigura liniştea şi pacea în ţară, şi cel mai important securitatea populaţiei. Şi asta nu neapărat cu sprijinul americanilor şi aliaţilor lor ci mai degrabă prin propriile puteri ale irakienilor. Această explicaţie este de natură să ofere încredere. La exact un an de la transferul de putere, irakienii nu sunt de aceeaşi părere, ci din contră.

Şi asta pentru că ţara trece prin una dintre cele mai sângeroase perioade din istorie. Zilnic, zeci de oameni sunt ucişi, iar numărul răniţilor este de câteva ori mai mare. De asemenea sunt găsite depozite de armamanet, ascunzători ale teroriştilor şi s-a reuşit doar o dată să fie eliberaţi ostatici. Aceste succese sunt însă foarte rare: per total, puterea grupărilor rebele pare de nezdruncinat, chiar dacă membrii lor nu mai sunt numiţi de presa arabă luptători de rezistenţă, ci terorişti.

Nu este vorba despre o putere ordonată, cu structuri clare de comandă, iar această putere paralelă, care face zeci de victime zilnică nu este chiar o forţă paralelă sau un stat în stat. Din acest motiv este şi atât de greu să obţii victoria în faţa unor astfel de oameni, care limitează puterea Guvernului şi reduce semnificaţia transferului de putere de acum un an la un gest vid, la o farsă.

Având în vedere cotidianele vărsări de sânge, nu ar trebui însă să se exagereze pe marginea acestui subiect. În ultimele douăsprezece luni s-au întâmplat şi lucruri pozitive în Irak: există comerţ şi liber schimb, iar noi instituţii media au fost create. Cel mai important lucru este însă că irakienii şi-au ales, în pofida masacrelor din ţară, prin alegeri relativ libere, un parlament de tranziţie, care apoi – cu o oarecare întârziere- a făcut posibilă instalarea unui guvern şi alegerea unui preşedinte. În guvernul de la Bagdad există încă nume care au legături strânse cu Washingtonul. Însă miniştrii în acuză au ajuns în funcţii în mod democratic şi nu au fost numiţi de guvernatorul american din Irak.

Parlamentul şi Guvernul pregătesc până în august o Constituţie, iar pe baza acestui document fundamental vor putea fi organizate alegeri normale până la sfârşitul anului. În acest moment situaţia nu pare chiar atât de încurajatoare, şi este greu de crezut că puterea de la Bagdad va reuşi să îndeplinească aceste obiective. Însă irakienii sunt hotărâţi să meargă în continuare pe acest drum. Până acum au fost antrenaţi aproxiamtiv 168.000 de noi poliţişti şi soldaţi, iar în ciuda atentatelor, întotdeauna se înscriu în forţele de ordine noi recruţi. Se poate spune astfel că irakineii sunt decişi să pună umărul pentru a beneficia de securitate.

Ei nu se vor resemna însă cu o ocupaţie americană de durată. Probabil că aşa se explică prognozele optimiste ale premierului: dacă putem asigura securitatea în doi ani, se va dori despărţirea de forţele aliate. Anumiţi strategi de la Washinton consideră că această idee este o utopie. Ei vorbesc despre o perioadă de până la 12 ani , până când pacea şi liniştea se vor instaura în Irak.