Un atac brutal la adresa societăţii civile

Până ieri multă lume deplângea decăderea treptată a Muzeului Ţăranului Român, care se îndepărta tot mai mult de mesajul creatorului său, dar de ieri lucrurile s-au schimbat.

Perspectiva desfiinţării sau a evacuării lui, ceea ce echivala oricum cu o moarte năpraznică, l-a făcut să pară preţios şi indispensabil. Toate vechile întâmpinări îngrijorate că metafizica lui Horia Bernea e trădată de un sociologism prozaic sau că spaţiul estetic e invadat de o negustorie cu obiecte incerte şi de manifestări improprii au părut subit neoportune. Lumea care fusese divizată de opţiuni ideologice şi estetice diferite s-a regăsit pe aceeaşi poziţie. S-a vădit mai clar că MŢR nu e doar un muzeu sau sală de spectacole, ci un fapt mai complicat de societate şi că evacuarea lui e un atac brutal la adresa societăţii civile. Este ca şi cum ai desfiinţa un club de fotbal. E un scandal dincoace de orice ideologie şi estetică.

Asta nu înseamnă că nu e, totuşi, un scandal cu resorturi ideologice chiar dacă ele nu au fost exprimate. Ministrul Mediului, Rovana Plumb, manifestă anumite înclinaţii ale stângii progresiste (militantism pro-avort, de exemplu, asociat cu posturi antireligioase), dar grefate pe un fond incult. Dacă stânga cultivată poate valoriza muzeul în contextul unui relativism post-modern, românul incult care preia din Vest doar lucrurile de suprafaţă nu vede nimic preţios la MŢR. De fapt semnificativ este că nu vede nicio diferenţă între MŢR şi Muzeul Satului, ambele fiind o colecţie de obiecte vechi ţărăneşti, plictisitoare şi lipsite de orice interes pentru o ”femeie modernă”, pentru care tradiţia rurală este doar un spaţiu al servituţii. Pioşenia cu care românul îşi ocroteşte lemnăria putredă a caselor vechi poate părea chiar respingătoare pentru cei care văd în mall-uri încununarea civilizaţiei umane.

Aşadar, indiferent de ce intenţii vor fi avut ministrul Mediului şi prim-ministrul Victor Ponta, care părea pe deplin prevenit, evacuarea MŢR e un atac ideologic la adresa conservatismului metafizic al lui Horea Bernea. Lemn perforat de carii, icoane şi pereţi de biserică, ii, crucifixe par un manifest antimodern, o sfidare a Europei autostrăzilor şi a liberei circulaţii. Dar paradoxal, în aparenţă, exponenţii Europei au văzut aici ceva preţios, ceea ce ar fi trebuit să-i dea ministrului de gândit.

Este posibil însă ca guvernul să fi fost fost încurajat în asaltul său contra MŢR de disputele recente în care ambasada SUA a criticat acţiunile unor militanţi tradiţionalişti care dezaprobau proiectarea unor filme cu homosexuali. În jurul muzeului s-a dezvoltat un conservatism militant, politic şi ofensiv, care a transformat MŢR într-o redută simbolică. Aşadar, profitând probabil de această circumstanţă, Guvernul şi-a spus că poate desfiinţa muzeul fără să rişte critici externe.

Nu s-ar explica însă pe deplin această mişcare dacă ea nu ar avea şi un mobil politic mai precis. MŢR este şi opera acelora care l-au făcut posibil, ca fostul ministru al Culturii, Andrei Pleşu şi a celor care l-au susţinut constant ori de câte ori a fost ameninţat şi care din motive care nu au aici importanţă au rămas în tabăra preşedintelui Băsescu. Desfiinţarea MŢR pare de aceea şi un atac indirect la adresa preşedintelui aşa cum a fost trecerea ICR la Senat.

În orice caz, miza acestei acţiuni nu poate fi decât una simbolică şi cel mai apăsător lucru este că pare animată de resentiment.