Un deceniu şi jumătate de societate civilă românească

Iar în timpul somnului naţional societatea noastră civilă- de la fetele de la Apaca şi muncitorii de la IMGB, i-am numit generic, după botezul iliescian din 90, pînă la o serie de “personalităţi” mucegăite şi o altă bună serie de “directori de opinie”-, cum spuneam, în timpul somnului său naţional societatea noastră civilă mai face şi zgomot. Explicit, delirează pe teme dintre cele mai serioase, convertind teme şi probleme majore ale individului şi societăţii, ale destinului României în şuete de gang la un mic şi o halbă cu bere.

Cer iertare, mai bine spus cer înţelegere ascultătorilor pentru accentele poate prea tăioase ale frazei. Dar e peste puterea mea de înţelegere şi de acceptare cum după 15 ani de cînd l-am împuşcat pe Ceauşescu noi încă trecem senin pe lîngă cadavrele semenilor noştri, victime ale cadavrelor politice vii din pepiniera pre şi post comunistă.

E peste puterea de înţelegere a oricărui om de bun simţ din ţara asta cum, după aproape un deceniu şi jumătate, cei care i-au împuşcat pe studentul Andrei Frumuşanu şi pe “anonima” Aurica Crăiniceanu încă nu au fost condamnaţi- explicit, procesul maiorului SPP în rezervă Gabor încă se judecă! Iar societatea civilă nu are nimic de spus.

E peste puterea de înţelegere a oricărui om viu cum după un deceniu şi jumătate generalii Stănculescu şi Chiţac, implicaţi în măcelul de la Timişoara din decembrie 89 zburdă şi acum în libertate- chiar acesta este cuvîntul, “zburdă”, deşi sînt la vîrsta senectuţii, pentru că generalul Stănculescu îşi vede liniştit de marile lui afaceri pe la Londra şi pe te miri ce alte meleaguri, sprijinit ca de un tată mai mic de preşedintele nostru Ion Iliescu.

Preşedinte căruia i se datorează exclusiv ultimul recurs în anulare semnat de fostul procuror general al României Joiţa Tănase, înaintea zborului său ca ambasador al ţării la Strassbourg.

Recursul a fost admis de vreo cîteva duzini de judecători la Curtea Supremă de Justiţie, în limbaj juridic secţiile reunite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că pedeapsa de cîte 15 ani de închisoare dată de aceeaşi Curte Supremă în 1999 a devenit, ca să spun aşa, caducă. Procesul generalilor Stănculescu şi Chiţac o ia de zero, după 15 ani în care cei doi ar fi avut timpul să-şi ispăşească deja pedepsele pentru crimele ordonate la Timişoara.

Iar societatea nopastră civilă, de-a valma cu fetele de la Apaca şi directorii de opinie doarme.

Alt exemplu: fiul adoptiv al lui Grigore Gafencu, fost ministru de externe al României, Ismail Husein, de vreo 90 de ani, se luptă ca un Don Quijote de ani de zile prin tribunale pentru a obţine măcar o parte din averea lăsată prin testament de tatăl său adoptiv şi confiscată de statul comunist. E vorba de bunuri mobile şi imobile de milioane de euro, între care un triptic iconografic din argint cu pietre preţioase aflat în beciurile Băncii Naţionale, conturi în marile bănci europene, vilele cu lotuşi de la Snagov, două case pe Kiseleff, şi încă altele.

Nu am citit nici măcar un articol în presa noastră făţoasă dar în bună parte găunoasă despre această mizerie a justiţiei române executată evident la comandă politică. În fine: În preziua desemnării de către Convenţia republicanilor americani a preşedintelui Bush drept candidat pentru un nou mandat, mii de americani au demonstrat la New York împotriva unor decizii politice ale preşedintelui american, în principal împotriva războiului împotriva Irakului. Unii au defilat goi şi inscripţionaţi cu populara înjurătură americană. Alţii au purtat pe umeri sicrie simbolizînd vieţile pierdute de armata americană în Golf.

Tot atunci, dacă nu greşesc chiar în aceeaşi zi, Adrian Năstase era desemnat de Congresul PSD candidat pentru Cotroceni. Societatea “civilă” românească a înţeles să întîmpine acest gest de o incalificabilă lipsă de ruşine, atît a partidului, cît şi a lui Năstase, prin talk-show-ri sărbătoreşti la televizor pînă după miezul nopţii. Închei aici: la aşa soţietate, aşa catindat- ar spune bravul nostru Caragiale. Sau: lumea-i cum este, şi ca dînsa sîntem noi- ar spune, şi azi, lucidul Eminescu.