Un deceniu de la genocidul din Ruanda

În urmă cu zece ani, omenirea asista pasivă la unul din cele mai cumplite genocide ale istoriei moderne: cel din Ruanda, una din cele mai frumoase ţări ale Africii, supranumită şi ţara celor o mie de coline. Genocidul - declanşat de revolta populaţiei hutu, agricultori prin tradiţie, împotriva etniei tutsi - a cărei principală ocupaţie era păstoritul şi care cumulase o serie de privilegii s-a soldat cu uciderea bestială în doar cîteva zile a aproape un milion de persoane civile. Care este soarta Ruandei azi, care este morala sîngeroasei lecţii date de statul african - comunităţii internaţionale?

Cu doar cîteva zile înaintea împlinirii unui deceniu de la cel mai cumplit genocid petrecut pe pămîntul Africii în istoria recentă a omenirii, noul preşedinte al Ruandei, Paul Kagame le-a reproşat Nţiunilor Unite faptul de a nu fi intervenit. Oriunde se comite un genocid - opina preşedintele ruandez - apare şi dovada neputinţei comunităţii internaţionale de a curma vărsarea de sînge". Kagame nu este singurul care găndeşte azi, în aceşti termeni căci iată, şi ziarul austriac de mare tiraj Kurier, cu prilejul deceniului care a trecut de la masacrul din Ruanda, acuza comunitatea internaţională de pasivitatea cu care a asistat la orori cum de altfel s-a mai întîmplat în istoria secolului XX, la Auschwitz sau la Srebrenica.

Nu întîmplător, în Capitala Kigali se desfăşoară acum - cu prilejul tristei aniversări - o conferinţă internaţională aflată în căutarea unor soluţii de a curma genocidele, în viitor.

Dar şi la cei zece ani care au trecut de la bestiala masacrare a populaţiei civile în majoritate - de etnie tutsi de către grupul etnic hutu, rănile sunt încă deschise. Căci, aşa cum amintea preşedintele Paul Kagame, genocidul s-a soldat nu doar cu asasinarea a aproape un milion de oameni ci şi cu distrugerea infrastructurii, cu avarierea structurilor guvernamentale, a organşelor legislative şi a economiei. Dar mai greu vindecabile rămîn rănile sufleteşti, deşi vechile structuri dictatoriale au fost eliminate, deşi anul trecut au avut loc primele alegeri democratice în urma cărora actualului preşedinte i-a fost încredinţat mandatul pe durata următorilor şapte ani după ce alegerea sa în funcţie fusese aproape unanimă - cu 95% din sufragii. Paul Kagame împreună cu armata sa alcătuită din rebelii Frontului Patriotic Ruanda a fost cel care a reuşit să pună capăt măcelului, motiv pentru care acum el trece drept un garant al securităţii şi păcii. În realitate, actuala conducere a Ruandei este departe de a fi democratică, pornind de la simplul fapt că cine indrăzneşte să critice Guvernul este taxat imediat de separatism etnic. Or, această hipersensibilitate şi carenţă a culturii dialogului şi controverselor politice se datorează şi traumelor lăsate de masacrul comis în urmă cu zece ani. Între timp zeci de mii de făptaşi au fost eliberaţi din închisori, ei s-au rentrs la casele lor unde sunt vecini, nu puţini dintre ei, tocmai cu urmaşii victimelor sau cu membrii ai famililor acestora. De aceea autoritatea de care actualul guvern se prevalează este bine venită, imperativul suprem este paşnica convieţuire între diversele grupuri etnice, între făptaşi şi victime - şi, la fel cum actualul Guvern este lipsit de alternativă la fel şi această deviză morală este în momentul de faţă singura care poate garanta refacerea ţării. Ruanda la cei zece ani de la genocid este azi o ţară paşnică, o ţară frumoasă dar o ţară în care trăiesc aproape 600 de mii de orfani .Teama că istoria s-ar putea repeta este încă profund înrădăcinată în sufletele oamenilor şi poate este nevoie de trecerea cîtorva generaţii pentru ca ea să dispară, dar mai ales de sentimentul solidarităţii şi asistenţei internaţionale.

ONU a lansat un apel la comemorarea genocidului din Ruanda şi marile organizaţii de ajutor umanitar s-au angajat deja în reconstrucţia fizică şi morală a ţării. Iar Guvernul federal şi Partidul Social-Democrat, cu prilejul împlinirii unui deceniu de la masacrul din Ruanda, s-au pronunţat încă o dată pentru fortificarea mijloacelor ONU de a interveni rapid în situaţiile de criză care ar putea deriva într-un genocid sau masacru al populaţiei civile.