1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Un doctor mai puţin

George Arun8 ianuarie 2015

Conducerea Universității din București a criticat în termeni fără echivoc ordonanța pentru uzul și abuzul lui Ponta, prin care teoretic oricine poate să renunțe la un titlu științific fără nici o explicație.

https://p.dw.com/p/1EGlO
Imagine: picture-alliance/dpa

Toată lumea, internă și internațională, știe că Victor Ponta și-a plagiat teza de doctorat. Aici nu ne mai aflăm în fața dilemei că a fost sau n-a fost ofițer acoperit, adevărul a fost arătat cu cărțile pe masă. Dacă ar fi avut un dram de moralitate, Ponta și-ar fi recunoscut culpa și ar fi demisionat din fruntea guvernului și din parlament imediat ce revista Nature și publicația Frankfurter Allgemeine Zeitung au dezvăluit în iunie 2012 că o mare parte din lucrare era copiată, fără a fi indicate sursele bibliografice.

Să ne amintim că imediat după apariția dezvăluirilor, preluate și de presa internă, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare s-a întrunit și a decis că Victor Ponta a plagiat grosolan în lucrarea sa de doctorat. Consecința: Consiliul a fost desființat printr-un ordin al ministrului interimar al Educației, Liviu Pop. La fel, Comisia de Etică a Universității București a decis în unanimitate că este vorba de un plagiat. Spălarea de plagiat s-a produs la Consiliul Național de Etică, din subordinea Ministerului Educației, a cărui componență a fost modificată, după ce mai mulți membri și-au dat demisia.

O plîngere penală depusă la Parchetul General de trei intelectuali români s-a finalizat cu NUP, în baza expertizei Oficiului Român pentru Drepturi de Autor, care a decis că plagiatul nu poate fi dovedit. Ar mai fi de adăugat că mai mulți academicieni care au dat verdict de plagiat au denunțat presiunile politice la care au fost supuși. Au fost doar denunțuri publice, nu și plîngeri penale, cum ar fi fost normal.

După cum se știe, guvernul a modificat pe 29 decembrie 2014 Legea Educației Naționale printr-o ordonanță de urgență (OUG 94/2014) care prevede, printre altele: „Titularul unui titlu științific poate solicita Ministerului Educației și Cercetării Științifice renunțarea la titlul în cauză. În acest caz Ministerul Educației și Cercetării Științifice ia act de renunțare printr-un ordin de revocare emis în acest sens.” Scandaloasa ordonanță a fost adoptată la două săptămîni după ce Victor Ponta l-a anunțat printr-o scrisoare pe contul său de Facebook pe rectorul Universității București, Mircea Dumitru, că renunță la titlul de doctor, invocînd motivația hilară că nu vrea să lase pe umerii noului ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, subiectul “politizat” al plagiatului de care este acuzat.

Un paragraf din scrisoarea lui Ponta merită comentat: “Este un gest pe care trebuia să îl fac mai demult, încă din momentul apariției acuzațiilor publice cu privire la teza mea de doctorat. Nu am făcut acest lucru pentru că m-am considerat de bună credință în argumentele mele la momentul apariției contestării și nu am vrut să amestec planul pur profesional cu cel politic.”

Victor Ponta nu folosește cuvîntul „plagiat”, nu folosește cuvîntul “vinovat”, dar spune cu nonșalanță că ar fi trebuit să renunțe la titlul de doctor “din momentul apariției acuzațiilor publice.” Adică de acum doi ani și jumătate. De ce să fi făcut acest gest dacă nu recunoaște nici azi că e vinovat de furt intelectual? E fără sens. Sau, mai exact, e în stilul bine cunoscut al lui Ponta. Știe oricine că dacă ar fi renunțat la titlul de doctor ar fi trebuit să motiveze prin recunoașterea plagiatului, iar mai departe ar fi trebuit să demisioneze din fruntea guvernului și din parlament.

Conducerea Universității București a răspuns prompt solicitării lui Ponta, trimițînd o adresă ministrului Educației în care se specifică: “ținînd seama de decizia Comisiei de Etică și de poziția Senatului Universității din București din 25 iulie 2012, vă rog să dispuneți măsurile necesare în vederea retragerii titlului de doctor în drept acordat domnului Victor Ponta.” Explicit, rectorul Universității îi solicită ministrului Cîmpeanu să motiveze retragerea titlului de doctor al șefului său, prin specificarea plagiatului dovedit de Comisia de Etică.

Așa a fost pusă la cale halucinanta ordonanță de urgență de către premierul Victor Ponta pentru plagiatorul Victor Ponta, prin care oricine poate să renunțe la orice titlu științific fără nici o explicație. Nu cred să mai fie și alți vinovați fără vină, așa cum vrea să se arate a fi împricinatul Ponta, care să simtă ca pe o povară un titlu științific.

Conducerea Universității din București a criticat în termeni fără echivoc ordonanța pentru uzul și abuzul lui Ponta, arătînd într-un comunicat de presă din 7 ianuarie că renunțarea fără nici o explicație a unui destinator la un titlu științific “va genera un precedent ce aruncă în derizoriu procesul educațional și promovează un comportament iresponsabil și lipsit de etică față de studiile universitare.” Ca și în cazul altor modificări la Legea Educației universitățile nu au fost consultate, iar problematica nu desemna o urgență în fața căreia guvernul să adopte o ordonanță.

Universitatea a anunțat de asemenea că se va adresa Avocatului Poporului, pentru ca instituția să sesizeze excepția de neconstituționalitate a ordonanței la Curtea Constituțională. Mă tem însă că Avocatul Poporului, instituția condusă de Victor Ciorbea va fi, ca și în alte nenumărate situații, avocatul lui Ponta.