Un interviu care a zguduit România

În vara fierbinte a anului 1989 Securitatea română se află în stare de alarmă permanentă. În ţările blocului comunist răsăritean grupările opoziţiei îşi formulau deschis revendicările politice. La Bucureşti domina o relativă linişte, întreruptă, din cînd în cînd, de cîte un protest individual. Cei care au îndrăznit să critice regimul autocrat al lui Nicolae Ceauşescu fuseseră izolaţi. Mircea Dinescu şi Doina Cornea se aflau sub arest la domiciliu.

Pentru a sensibiliza opinia publică internaţională, la mijlocul lunii mai, Gabriel Andreescu a declarat greva foamei. Acelaşi opozant a adresat Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE) de la Paris o scrisoare, în care a înfierat nerespectarea drepturilor omului în România ceauşistă. În acest caz reacţia autorităţilor a fost mai dură, recurgîndu-se la arestarea lui Andreescu.

Interviul

Pe data de 20 martie 1989 sosesc la Timişoara doi canadieni cu scopul de a face un interviu cu pastorul reformat László Tőkés. Acesta devenise ţinta unor acţiuni represive, regizate de către Securitate, sprijinite direct şi de conducerea bisericii reformate din acea vreme. Tőkés a criticat politica de sistematizare a regimului şi a protestat contra propagandei naţionalist-xenofobe, întreţinute de aparatul de partid şi de stat. În 1989 s-au înteţit ştirile despre acţiunile de intimidare a pastorului din Timişoara. În pofida supravegherii lui Tőkés, cei doi canadieni, Réjean Roy şi Michel Clair, reuşesc să ajungă la el şi să înregistreze un interviu incendiar. Acesta va fi difuzat pe data de 24 iulie 1989 în cadrul emisiunii „Panoroma“ a Televiziunii din Budapesta:

„Vedeţi prea bine domnilor, că eu v-am adus aici în biserică fiindcă nu aveam curajul să vorbim, pentru că după cum spune un prieten de-al meu, avem microfoane şi în baie. Problema nu este dacă ele există sau nu, dar nu am curajul să vorbesc decît sub cerul liber sau pe coridoare. Nici în biserică nu prea am curajul să vorbesc, pentru că, precum ştiu, pînă şi slujbele religioase sînt audiate în direct; avînd însă în vedere că acum dimineaţa nu este prevăzută să se ţină o slujbă religioasă, nu ne paşte acest pericol. De ce mă angajez în acest dialog? Există în această chestiune puţină absurditate. Nu doar conştiinţa îmi dictează mie să vorbesc. Există în mine un îndemn de neînvins ca să spun ceea ce de atîtea ori am suprimat. Fac asta nu doar pentru o satisfacţie personală, ci în locul şi în interesul altora. De ce mereu această tăcere? De ce să ne supunem acestui zid al tăcerii? Acest zid este mult mai masiv şi de nepătruns decît, să zicem, Zidul Berlinului. Consider că cineva trebuie să străpungă acest zid.“

(A se vedea şi traducerea Securităţii în D.U.I. „Vasile“, ACNSAS, Fond Informativ [în continuare: I], Dosar Nr. 272, vol. 9, ff. 56-62)

"Planul de măsuri"

In pofida vigilenţei, poliţia secretă află despre acest interviu abia după ce a fost transmis de Televiziunea din Ungaria, precum povesteşte şi jurnalistul canadian Arpád Szöczi care a reconstituit într-un documentar împrejurările dramatice în care a fost realizat şi scos din România interviul cu Tőkés:

„Din ceea ce am văzut la Bucureşti în dosarele păstrate la CNSAS rezultă că, într-adevăr, nu există nici o dovadă că discuţia din 20 martie 1989 ar fi fost înregistrată de către Securitate.“

Astfel se explică şi recomandarea şefului adjunct al Securităţii din Timişoara, Radu Tinu, care nota sec pe prima filă a traducerii interviului: „Să iniţiem noi măsuri de descurajare“.

Unul din „planurile de măsuri“ în vederea stopării acţiunilor disidente ale lui Tőkés viza discreditarea pastorului. Astfel, în laboratoarele Securităţii se fabricau scrisori de protest ale unor cetăţeni, chipurile, indignaţi din pricina acţiunilor de denigrare a patriei la care s-ar fi dedat Tőkés. Aceste scrisori urmau să fie expediate Televiziunii din Budapesta cît şi autorităţilor ungare.

Copiile acestor scrisori, procesele verbale ale convorbirilor telefonice interceptate, înregistrările discuţiilor din casă, rapoartele de filaj şi nenumăratele note ale unor colaboratori neoficiali ai poliţiei politice se află în două masive Dosare de Urmărire Informativă [D.U.I.]. Acestea au fost deschise împotriva lui Tőkés pe vremea cînd era student în anii 1970 şi apoi în anii 1980 cînd a publicat un articol în revista maghiară de samisdat, „Ellenpontok“.

Destituirea

În urma difuzării interviului din 26 iulie 1989, în care Tőkés a criticat nu numai regimul de la Bucureşti ci şi obedienţa conducerii bisericii reformate, episcopul László Papp a hotărît accelerarea destituirii pastorului rebel şi mutarea sa în satul Mineu din judeţul Sălaj.

Într-o misivă redactată de episcopul Lászlo Papp pe data de 26 iulie, trimisă preşedintelui Departamentului Cultelor, acesta cere „să binevoiţi a revoca autorizaţia de funcţionare“ a lui Tőkés, pentru că a „cutezat să denigreze nemaipomenit realităţile de la noi“. Cu alte cuvinte să i se retragă calitatea de preot. (Cf. ACNSAS, I, Dosar Nr. 272, vol. 9, f. 114)

În urma intensificării prigoanei, pastorul cere mai tîrziu sprijinul mitropolitului ortodox de Timişoara, invocînd şi „spiritul ecumenic“ în vederea „rezolvării paşnice şi democratice“ a unei probleme create de către autorităţi care „poartă o campanie nemiloasă împotriva mea“.

(Cf. Scrisoarea lui Tőkés adresată „Înaltpreasfinţiei Sale, D-lui Mitropolit Dr. Nicolae Corneanu“ pe data de 17.10 1989, ACNSAS, I, Dosar Nr. 272, vol. 11, f. 69)

Răspunsul vine prompt: “Vă îndem [...] să rezolvaţi pe cale paşnică diferendul pe care l-aţi provocat, să redaţi liniştea parohiei la care aţi funcţionat şi să uşuraţi comunităţile religioase din Timişoara, care pînă acum au trăit în deplină frăţietate, de simţămîntul jenei ce li-l crează neadevărurile privind umilirea, persecutarea şi discriminarea credincioşilor reformaţi sau de altă confesiune.“

(Cf. Scrisoarea Mitropolitului Banatului din 27.10.1989 către Tőkés, ACNSAS, I, Dosar Nr. 272, vol. 12, ff. 46-46v)

Autor: William Totok, Berlin
Redactor: Robert Schwartz