1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Un iPod şi alte premii interesante

Medana Weident1 iulie 2014

Dacă pentru echipa Olandei, ziua de 7 iulie 1974 a intrat în istorie drept "duminică neagră", pentru Germania a însemnat cucerirea celui de-al doilea titlu de campioană mondială la fotbal.

https://p.dw.com/p/1CBtx
Franz Beckenbauer în finala din 1974Imagine: picture-alliance/dpa

Întreaga Olandă era la pământ. Meciul, disputat în finala de la München contra selecţionatei Germaniei Federale nu începuse deloc rău pentru "portocalii". Lucrurile au luat însă pe parcurs o evoluţie neaşteptată pentru fotbaliştii olandezi. Germania câştiga, la două decenii de la memorabilă victorie repurtată la Berna contra Ungariei (4.07.1954) din nou campionatul mondial. Căpitanul echipei, Franz Beckenbauer, avea să fie ridicat de suporterii entuziaşti la rangul de "Kaiser", apelativ pe care îl deţine şi astăzi.

La campionatul desfăşurat în 1990, în Italia, fotbaliştii din RFG au ajuns pentru a treia oară consecutiv (după 1982 şi 1986) în finală. Pe stadionul din Roma au reuşit să cucerească un al treilea titlu de campioni mondiali. A fost şi pentru prima dată că o echipă europeană a învins, în finală, selecţionata unei ţări sud-americane. Cele trei titluri de campioni mondiali şi alte trei de vicecampioni îi făceau pe germani să fie cei mai de succes fotbalişti din lume la acel moment.

Fußball WM 1990 Finale Deutschland gegen Argentinien
Imagine: Getty Images/Bongarts

Franz Beckenbauer a reuşit să cucerească mult râvnitul trofeu atât ca jucător pe teren cât şi în calitatea de antrenor naţional.

Întrebarea noastră:

Echipa cărei ţări latino-americane a fost învinsă de selecţionata Germaniei în 1990, în finala de la Roma?

Câştigătorii concursului lunii iunie, dedicat fondatorului instituţiei numite chiar de el "Grădiniţă" (în germană "Kindergarten"), Friedrich Wilhem August Fröbel, sunt: Alexandru Voicu din Bucureşti, Oana Nicoleta Roşu din Bacău şi Alina Someşan din Cluj.