Un "monstru blînd" subminează democraţia

Un admirabil eseu "coroziv" semnat de Hans Magnus Enzensberger, reputat poet şi publicist, editor şi cărturar prin vocaţie, publicat la editura Suhrkamp, diagnostichează "metehnele" birocraţiei europene şi trage un nou semnal de alarmă .

Furia reglementărilor

Ştiţi ce se ascunde în spatele acronimelor EAC, TAXUD, ENER, SANCO, AGRI sau SCIC? Sau cine şi de ce a decis, în baza unor ordonanţe emise şi înregistrate cu acribie, ca simplele viramente bancare să conţină o combinaţie numerică formată din 33 pînă la 42 de cifre, ca dimensiunea curburii castraveţilor puşi în vînzare să nu depăşească zece milimetri, la o lungime a legumei de zece centimetri, ca o treime pînă la jumătate din lungimea prazului de calitate „prima” trebuie să fie de culoare albă sau alb-verzuie, ca ambalajul brînzei de tip telemea să conţină neapărat formula exactă a saramurii.

De ce, conform unei alte ordonanţe, pînă şi dimensiunile minime ale prezervativelor trebuie respectate cu stricteţe, în timp ce dimensiunea maximă este doar recomandată, nu şi obligatorie?

Exemplele pot continua aproape la infinit, demonstrînd cu vîrf şi îndesat opresiva grijă a eurocraţilor de a reglementa pînă în cele mai mici detalii, zi de zi şi pas cu pas, cu cele mai bune intenţii, banalul trai al europenilor.

Furia reglementărilor cruţă, din fericire, un singur sector, cultura, alocîndu-i însă şi cea mai mică parte a bugetului - doar 54 de milioane de euro - ceea ce echivalează cu 11 cenţi anual pe cap de locuitor al Uniunii Europene.

Facerea de bine şi setea de putere

Există însă un paradox: cei care se află în incinta cetăţii sunt nemulţumiţi şi cîrtesc, în timp ce la porţile ei bat cu îndîrjire cei care nu au avut şansa să se nască sau să ajungă în acest spaţiu locativ privilegiat. Ceea ce nu înseamnă că din ce în ce mai complicata construcţie, ale cărei aripi se tot extind încă de la aşezarea pietrei de temelie, stîrneşte în mod egal entuziasme şi scepticisme, acestea din urmă tot mai vehemente. Dar, spre a fi convingătoare, reticenţele se cer argumentate, emoţional, dar şi la obiect.

O face excelent şi convingător, Hans Magnus Enzensberger. În titlul proaspătului său eseu, autorul îi conferă Bruxellesului mai multe calificative: himeră, monstru blînd, Moloch…

Misterioasa creatură proteiformă a fost în copilăria ei pragmatică, dornică să apere pacea şi bunăstarea ţărilor membre ale comunităţii, democraţia şi libertatea. Mixtura de birocraţie şi tehnocraţie administrată în timp, pe măsura sporirii numărului de membri, a alimentat şi o abia camuflată sete de putere.

Aşa se face că acum „monstrul blînd” sălăşluieşte în mai toate sediile instituţiilor Uniunii Europene, de unde dirijează, tutelează şi dictează acribic, fără armată şi poliţie, ci doar prin reglementări, proceduri şi legi, viaţa locuitorilor din cele 27 de ţări.

Obedienţă sau indiferenţă?

Aceştia însă nici nu se indignează – precum îi instiga recent într-o cărţulie manifest, nonagenarul Stephane Hessel - nici nu se revoltă, ci suportă abulici şi indiferenţi lenta şi progresiva lor punere sub curatelă (Entmündigung).

Spre deosebire de matusalemicul său coleg francez, octogenarul Hans Magnus Enzensberger evită tonul polemic, dînd prioritate ironiei subţiri, acide, asociată cifrelor şi faptelor.

Abil, autorul face o reverenţă prealabilă Uniunii, dezvăluindu-i în primul capitol părţile bune, de care eurocraţii de la Bruxelles se prevalează fanfaronard ei înşişi, din belşug, drept care nu mai este nevoie să fie special felicitaţi.

Fondul alocat „ameliorării” imaginii Uniunii în procesul de comunicare este mai mult decît generos, dar rămîne „secret”, spre a nu fi instrumentalizat de anti-europeni.

Din perspectivă lexicografică însă, cîţiva termeni neinspirat aleşi dau apă la moară adversarilor. Comunitatea europeană a devenit uniune, trimiţînd prin ricoşeu cu gîndul la defuncta Uniune Sovietică iar miniştrii comunitari au fost rebotezaţi.Ei sunt acum „comisari”, titulatură întîlnită în poliţie, în Armata Roşie, dar curentă şi în timpul celui de-al Treilea Reich.

„Marotele” Comisiei Europene sunt evocate punctual, indicînd procesul de eroziune a structurilor democratice. Prerogativele parlamentarilor europeni se subţiază în timp ce influenţa lobbyiştilor (circa 15 mii) asupra comisiei depăşeşte cu mult simplu act al consilierii.

Enzensberger pătrunde şi în etajele superioare ale edificiului birocratic, comparabil cu Castelul lui Kafka, spre a dezvălui lentul dar perniciosul proces al autarhiei eurocrate, primejdiile unei tutelări tot mai masive a locuitorilor Uniunii, ca şi nivelul deja instalatei post-democraţii.

Nu revolta şi angajamentul politic activ, ci absenteismul, cinismul, dispreţul faţă de clasa politică, proasta dispoziţie şi depresia colectivă sunt reacţiile populaţiei faţă de metehnele eurocraţilor.

Ce rezervă Europei viitorul? Continentul nostru a rezistat şi în trecut tendinţelor de uniformizare şi, prin urmare, şi actuala versiune neagresivă a unui astfel de proiect este sortită eşecului, crede Enzensberger, amintind cititorilor că toate imperiile au fost pentru scurtă vreme înfloritoare, prăbuşindu-se apoi sub presiunea contradicţiilor lor interne şi a excesivului lor impuls expansionist.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Ovidiu Suciu