Un pas înainte, doi înapoi

Ziarele se mai ocupă în detaliu de învestirea noului preşedinte al Iranului, Rohani, pe care unii observatori, mai naivi, îl consideră "un progres" substanţial faţă de fostul şef negaţionist şi genocidal al statului persan, Ahmadinedjad.

Cotidianul elveţian Neue Zuercher Zeitung, scoate în evidenţă pleiada de oaspeţi externi de rang înalt din 50 de state asiatice, africane şi latinoamericane, care au ţinut să fie de faţă la învestirea lui Rohani. Ziarul menţionează nădejdile de schimbare şi aplanare a apetitului hegemonic pe care încearcă să le alimenteze în Orientul Mijlociu noul lider de la Teheran şi incertitudinile care marchează atitudinea faţă de el a congresmenilor americani.

Rohani, el însuşi cleric, e "un insider şi un combatant" de frunte „al revoluţiei islamice, fiind totodată un membru al camarilei şefului suprem al ţării, ayatolahul Kamenei”, aflăm din publicaţia din Zuerich. Care notează că un grup de reprezentanţi ai poporului american i-au cerut totuşi preşedintelui (Obama) să investigheze prin "intense eforturi diplomatice" seriozitatea declaraţiilor lui Rohani, potrivit cărora… fabricarea unei bombe atomice n-ar fi „în interesul strategic al Iranului”. În răstimp, relevă acelaşi ziar, „o iniţiativă de înăsprire a sancţiunilor a obţinut în Congresul SUA o majoritate de 90 la sută”.

Spaţii ample se acordă în presă şi unei iniţiative a ecologiştilor germani amintind poate, unora, de alimentaţia „sănătoasă”, pe care o impunea cândva românilor înfometaţi Nicolae Ceauşescu.

Înţelegând că germanii mănâncă prea multă carne pentru ca să priască sănătăţii lor, după cum se exprimă Rhein-Neckar-Zeitung, ecologiştii germani au inclus în programul lor electoral revendicarea introducerii unei zile vegetariene în cantinele publice din Republica Federală.

Nu puţini observatori iau peste picior această nouă tentativă de a-i reeduca pe cetăţeni, determinându-i, chiar împotriva voinţei lor, să trăiască "mai sănătos".

Die Welt critică domol propunerea verzilor, dar un ziar din fosta Germanie comunistă e net mai sever faţă de tot mai crunta limitare a libertăţilor cetăţeanului. „Cine vrea să taie lemne în pădure cu fierăstrăul cu motor e obligat să-şi ia un permis de drujbă”, scrie Thüringische Landeszeitung. Ziarul se mai plânge că, „în Saxonia Inferioară s-a introdus examenul posesorului de câine. În acest caz de ce să nu prescriem oare după viitoarele alegeri şi gospodăriilor particulare, prin ameninţarea cu pedepse, să consume silit, o zi pe săptămână, supa de legume ecologică, consum supravegheat, fireşte, de poliţia sanitară?”

De asemenea viitoare binefaceri obligatorii Turcia este, pe moment, scutită. În schimb, regimul islamist de la Ankara se vede criticat pentru un proces mamut, numit "Ergenekon" şi pentru sutele de verdicte de vinovăţie pronunţate ieri, de justiţia turcă, după 5 ani de audieri.

Frankfurter Allgemeine Zeitung se arată uimit de dimensiunile de epopee ale acestui proces, care face imposibilă o evaluare foarte coerentă, de ansamblu. „Zeci de mii de pagini au însumat actul de acuzare şi celelalte dosare ale audierilor”, scrie ziarul din Frankfurt.

Care menţionează şi ciudata involuţie a unui proces de conspiraţie în vederea declanşării unui puci contra premierului islamist Erdogan. În debutul său, în 2008, părea să fie semnalul unei democratizări obţinute prin dezmembrarea „statului adânc”, în speţă a bandelor şi reţelelor paramilitare, asasine, (de extremă dreapta). Dar rezultatele curioase ale anchetei, valurile difuze de arestări şi deteriorarea climatului politic în Turcia au conferit procesului un aer dubios”.

În ciuda destructurării puterii deţinute cândva de militarii turci, democraţia n-a făcut în Turcia paşi înainte, ci înapoi. Stuttgarter Zeitung se îndoieşte de capacitatea premierului Erdogan de a respecta democraţia şi scoate în evidenţă caracterul extrem „de subţire” al aşa-ziselor „probe” prezentate în procesul Ergenekon. Iar Osnabrücker Zeitung deplânge scindarea profundă a Turciei.

Un diagnostic precis al situaţiei oferă Süddeutsche Zeitung. Ziarul de stânga din München evocă în context ubicuitatea „duşmanilor interni” din Turcia. Peste tot numai vrăjmaşi, „mai toţi tineri, bine educaţi şi pregătiţi, dorindu-şi libertăţile promise şi interzise de acelaşi (premier islamist) Erdogan. Toţi aceşti tineri sunt declaraţi mai nou „terorişti” (de către executivul de la Ankara) iar justiţia dă (regimului) o mână de ajutor. Un procuror a cerut recent pedepse de până la trei ani de închisoare pentru 35 de participanţi la înmormântarea unui demonstrant împuşcat de poliţia turcă. Uite aşa se destramă unităţile de măsură. Cine pune semn de egalitate între terorismul „statului adânc” şi cel (ipotetic) al unor manifestanţi preponderent inofensivi nu se simte puternic, ci slab”.