Un pas scadent

Chiar dacă şi în cazul lui Christian Wulff prezumţia de nevinovăţie rămîne valabilă, funcţia supremă în stat deţinută pînă vineri nu mai putea fi asumată fără riscul unor prejudicii şi mai grave decît cele care deja i-au fost aduse de şirul neregulilor date la iveală.

Prin urmare, demisia a fost imperios scadentă. Un act dramatic pentru Wulff, care se străduie de mai multe săptămîni încoace să se descotorosească de învinuiri, dovedind o piele de elefant şi uzînd de un discurs curtenitor.

Totul în zadar însă - ceea ce este o notă foarte bună pentru independenţa justiţiei şi a presei.

Amestecul de interese politice şi economice, traficul de influenţă, vacanţele petrecute în vilele luxoase ale unor prieteni bogaţi care urmau să aibă parte de privilegii, pe vremea cînd Christian Wulff fusese prim ministru al landului Saxonia Inferioară, înainte de a deveni preşedinte, par extrase din paginile unui nedemn roman foileton din al cărui cuprins personajul nu s-a mai putut desprinde aşa cum şi-ar fi dorit.

Demersurile procuraturii vorbesc de la sine. Nu mai este vorba de un delict minor ci de cercetarea unor fapte care ar putea fi pasibile de penalizare.

Modul în care a survenit demisia lui Christian Wulff constituie o premieră absolută în istoria Republicii Federale: a fost solicitată ridicarea imunităţii deţinătorului celei mai înalte funcţii în stat. O măsură care are consecinţe dramatice, din care motiv majoritatea politicienilor vizaţi renunţă la mandat înainte de formularea cererii, înainte ca funcţia pe care au deţinut-o şi clasa politică însăşi să fie prejudiciate.

Este ceea ce Christian Wulff ar fi trebuit să facă – mult mai devreme decît pe 17 februarie, în toiul carnavalului renan.

Credibilitatea, ţinuta morală, verticalitatea, integritatea şi neutralitatea deţinătorului Preşedinţiei ţării sunt cele care determină calibrul funcţiei. Spre deosebire de alte state unde în componenţa prerogativelor mandatului de preşedinte intră şi elemente executive, mergînd uneori - din păcate - pînă la trafic de influenţă sau manipularea deciziilor parlamentare ori juridice, în Germania, funcţia şefului statului are un caracter reprezentativ, este o instanţă morală care veghează asupra sistemului de valori şi adoptă o atitudine clară în marile dezbateri. Ceea ce lui Christian Wulff nu i-a prea reuşit în decursul unui an şi jumătate de cînd s-a instalat la Palatul Belvedere. Mai grav decît atît, el nu mai îndeplineşte nici măcar condiţiile pentru a-şi asuma aceste îndatoriri.

Există, totuşi, suficient de numeroşi oameni din Germania, dar şi din străinătate, care îl consideră pe Wulff ca fiind o victimă a unei campanii de presă. Or, şi în cazul Wulff, presa nu şi-a făcut decît datoria, relatînd şi dezvăluind situaţiile în care politica şi politicienii se apropie prea mult de alte grupuri de interese. Este un demers ce ţine de însăşi deontologia jurnalismului, un demers care, spre deosebire de Germania, poate fi foarte riscant în unele ţări ale lumii. În cazul lui Wulff, jurnaliştii au declanşat dezbaterile în jurul unor presupuse privilegii sau a traficului de influenţă - şi tot ei au stabilit agenda discuţiilor. Procedînd astfel, nu şi-au făcut decît datoria. Iar cererea procuraturii demonstrează la rîndul ei că şi justiţia acţionează independent şi la obiect, chiar cînd în cauză se află înalţi demnitari de stat.

Demisia a fost stringentă, spre a preveni prejudicii suplimentare aduse funcţiei. Germania, clasa ei politică, independenţa şi soliditatea instituţiilor democratice ale Republicii Federale se bucură de multă credibilitate în lume.

Germania solicită restului ţărilor de pe glob respectarea principiilor democraţiei, ale statului de drept, ale libertăţii de opinie şi expresie. De aceea, este cît se poate de avenit ca atunci cînd se ivesc bănuieli de încălcare a ordinii de drept, indiferent de renumele şi rangul persoanei în cauză, tocmai aceste principii să fie aplicate, fără tăgadă.

Autor: Ute Schaeffer/Rodica Binder
Redactor: Cristian Ştefănescu