Un plan insidios

Nu mai e vorba de o șarjă întâmplătoare, de o înțepătură la adresa ”tehnocraților”, ci de o politică guvernamentală în toată regula. Inițial prim-ministrul Mihai Tudose redeschidea subiectul Roșia Montană cu o afirmație stupefiantă: la sfârșitul anului trecut, România ar fi depus dosarul Roșia Montană la UNESCO în mod ”ilegal” și prin urmare ar fi de dorit să-și retragă aplicația. Ulterior ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, un om de obicei măsurat în declarații i-a întărît spusele: ”Vreau să vă informez că dosarul a fost depus ilegal, cum știți cu toții. Deci nu a fost aprobat de premierul Cioloș, nici de guvernul României, a fost trimis de către unul din miniștri. Deci din acest punct de vedere există niște vicii de procedură.”

Se înțelege că miniștrii cabinetului Cioloș au replicat imediat. Corina Șuteu, care deținuse portofoliul Culturii, a dat prompte asigurări privind calitatea procedurii: ”Deja UNESCO a confirmat că la analiza pe care au făcut-o, dosarul este foarte bun și este considerat complet, iar această informare a sosit la începutul anului la ministerul culturii.”. Iar ”Platforma România 100”, condusă de fostul premier, Dacian Cioloș, a publicat un comunicat amplu în care sunt combătute energic afirmațiile oficialilor actuali, fiind reluate în același timp și argumentele foarte solide care au stat la temeiul depunerii unei aplicații la UNESCO.

Dar până la urmă problema procedurii și chiar solicitarea la UNESCO sunt secundare. Toate discuțiile pot fi reduse la o alternativă simplă : pentru sau contra exploatării de la Roșia Montană. Căci din răspunsul dintâi, decurg toate celalalte.

Din context, a reieșit, de altfel, că guvernul actual caută o reconciliere cu compania Gabriel Resources aprobând în subsidiar demararea exploatării. Declarațiile sunt dozate cu prudență ca să nu trezească prea multă ostilitate dintr-o dată. Iată ce spune Teodor Meleșcanu: ”Eu sunt născut acolo, știu care sunt problemele și mai știu că oamenii au trăit întotdeauna de pe urma mineritului. Nu există alte posibilități de ocupație în zonă. Deci cred că trebuie îmbinată o politică de păstrare a patrimoniului fără exagerări și în același timp care să ne permită să exploatăm resursele pe care le avem”.

Liderul PSD, Liviu Dragnea a întărit mesajul: „Dacă procedurile nu au fost corecte, e normal că dosarul nu poate să aibă efecte. Dar, dincolo de asta, subiectul în sine, Roşia Montană, este un subiect delicat care trebuie abordat cu foarte multă cumpănire”. Aici, ”cumpănire”, nu poate să însemne altceva decât abandonarea perspectivei actuale care interzice exploatarea cu cianuri și revenirea, cel puțin pe jumătate, la proiectul dintâi.

Planul a devenit transparent: mai întâi se pregătește mediatic retragerea dosarului de la UNESCO, cu pretextul unui viciu de formă; urmează apoi închiderea diferendului cu compania canadiană Gabriel Resources și, în fine, redemararea operațiunilor la Roșia Montana.

Să amintim pe scurt că Gabriel Resources a făcut plângere împotriva României la o curte internațională de arbitraj cu sediul la Washington (”International Centre for Settlement of Investment Disputes”) și că pretinde despăgubiri de 4 miliarde de dolari. Se teme Guvernul că va pierde procesul? Dar nici măcar nu a explicat cum ar intenționa să se apere. Dețin membrii Guvernului informații ascunse opiniei publice?

Nu știm, dar putem vedea că operațiunea declanșată săptămâna trecută e de-a dreptul insidioasă, căci mizează pe impopularitatea remanentă a Guvernului ”tehnocrat” Cioloș ca să promoveze un proiect nu doar impopular, ci de esență ”tehnocratică”.

Căci ce este ”tehnocrația” dacă nu o supunere a societății față de o raționalitate economică, care destituie orice considerent legat de tradiție, cultură, identitate sau ecologie? Un guvern ”politic” nu poate promova un proiect atât de distructiv ca cel propus de RMGC decât prin trădarea electoratului și, în cele din urmă, a întregii societăți, căci opoziția față de proiectul minier a reunit în România cele mai reprezentative grupuri sociale, de la dreapta conservatoare la stânga ecologistă, de la oameni cu atașamente locale la intelectuali cu o rafinată perspectivă culturală. Protestele din anii trecuți împotriva RMGC au arătat cât de relevant este subiectul pentru toate sensibilitățile politice românești.

Or, să vii astăzi să spui că trebuie să găsești o abordare echilibrată sau ”cumpănită”, e o aberație căci nu mai ai ce pune în cumpănă când ”toată” societatea românească s-a exprimat împotriva exploatării de la Roșia Montană. Nu toată în sens aritmetic, cu siguranță, dar ”toată” ca expresie politică și ca putere de argumentare. Din punctul de vedere al dezbaterii publice, subiectul a fost tranșat și reluarea lui de către Guvernul de azi este un act scandalos și antidemocratic.