Un preşedinte moderat este şi în interesul naţionaliştilor sârbi

Preşedintele în exerciţiu al Serbiei, Boris Tadic, are în faţă o perioadă dificilă. El a reuşit să cumuleze 35 la sută din voturi dar contracandidatul său principal l-a întrecut cu aproape cinci procente. Fusese aşteptat ca radicalul Tomislav Nicolici să-şi adjudece primul tur de scrutin. O surpriză este însă importanta participare la vot, de peste 61 la sută, care ar fi trebuit să fie de fapt un avantaj pentru Tadic, în opinia analiştilor. Aceasta, dimpotrivă, i-a conferit candidatului naţionalist un plus important de voturi. În noua situaţie, pro-occidentalul Tadic are nevoie de sprijin din toate părţile.

Partidul Liberal Democrat, al cărui candidat, Cedomir Jovanovic, a obţinut doar cinci la sută din voturi şi partidul G17 plus din arcul guvernamental, i-au promis deja lui Tadic sprijinul lor. Apoi, dispuse să-l sprijine mai sunt formaţiunile minorităţilor, dar candidatul lor a obţinut doar 2 procente din voturi. Cu toată bunăvoinţa, acest sprijin nu este suficient.

Potrivit tuturor aparenţelor, poziţia pe care o va adopta premierul Vojislav Kostunica va fi şi de această dată decisivă. De ani de zile, partidul lui Kostunica are un electorat care variază între 15 şi 20 la sută. Cu toate acestea el este personalitatea numărul unu pe scena politică de la Belgrad. Chiar dacă este un naţionalist trup şi suflet, Kostunica joacă la două capete şi reuşeşte să se prezinte adesea ca un democrat convins . Va sprijini el în turul doi democraţia, sau îşi va arăta adevărata faţă de naţionalist? Probabil că va miza pe cartea democraţiei. La urma urmei de ce să sprijine deschis forţele radicale când ar avea mai mult de profitat de pe urma lui Tadic reinstalat în fruntea statului?

Dacă Tadic câştigă, Kostunica rămâne acolo unde se simte cel mai bine - anume la putere. Chiar şi în privinţa statutului provinciei Kosovo, Tadic se află pe aceeaşi linie cu Kostunica. Ambii sunt adverdsari neîmpăcaţi ai posibilei independenţe şi nu ezită să-şi afirme poziţia în faţa ONU şi a instituţiilor occidentale. Şi, chiar dacă Tadic este preşedinte din 2004, a avut grijă ca prezumtivul criminal de război Radko Mladici să nu fie deferit tribunalului de la Haga. Chiar dacă Tadic a prezentat formal scuze bosniacilor şi croaţilor pentru crimele de război, el nu a încurajat dezbaterea subiectului în societatea sârbă.

Kostunica nu se poate plânge de colaborarea cu Tadic nici în plan economic. Partidele lor şi-au împărţit între ele cele mai importante companii de stat, astfel că fiecare formaţiune îşi are propria sursă de venit şi nu se amestecă în treburile celeilalte.

Tadic are nevoie acum de tot sprijinul pe care-l poate obţine, atât în plan extern cât şi în plan intern, şi mai ales are nevoie de sprijinul lui Kostunica. Acesta însă, fin tactician, va încerca mai mult ca sigur să transforme competiţia pentru suprema funcţie în stat într-un spectacol palpitant.