Un rău nu vine niciodată singur

Repercusiunile reiteratei dispute se resimt deja în unele ţări est-europene, stîrnind pentru moment o vagă îngrijorare în vest.

În Germania cel puţin, fiecare a doua locuinţă este încălzită cu gaz. În împrejurările date se face reauzită o mai veche întrebare: cît de dependentă este Europa de gazul rusesc ştiindu-se că Moscova instrumentalizează politic imensele rezerve ale Rusiei.

Fix la începutul anului 2009 Rusia a închis robinetul la gaz din cauza unor neînţelegeri între compania ucraineană Naftogaz şi concernul Gazprom. Prelungirea contractului nu a putut fi convenită din cauza disensiunilor legate de preţ, situaţie similară cu cea petrecută la 1 ianuarie 2006.

Or, spre deosebire de Ucraina, ale cărei aspiraţii occidentale nu au cum să fie pe placul Moscovei, republica Belarus, prea supus vasal al Kremlinului continuă să primească gazul ruses la un preţ mai mult decît convenabil. O cincime din gazul destinat Europei provine din pipelin-urile ce tranzitează Ucraina. Moscova consideră că acest procent ar reprezenta 80% din volumul de gaz care ia drumul occidentului. Rusia şi Ucraina depind una de cealaltă: cea dintîi nu-şi poate exporta deocamdtaă „produsul” decît prin conductele din Ucraina, aceasta fiind însă şi utilizator.

Unele dependenţe deţin însă şi un potenţial conflictual. Germania şi Rusia au convenit construirea unui pipeline care să traverseze Marea Baltică.

Deşi costisitoare, construirea acestuia este în avantajul Moscovei care astfel se poate debarasa de un partener incomod, diminuînd şi importanţa Ucrainei în logistica aprovizionării cu gaz a Europei. Ceea ce nu modifică statutul Kiewului de „cumpărător” de gaz rusesc.

Necesarul de gaz al Germaniei este în proporţie de 2/3 de provenienţă occidentală şi de peste 1/3 de provenienţă rusă. Cum însă cantitatea de gaze exploatate va scădea pe termen mediu în Olanda,Marea Britanie şi Norvegia, dependenţa Germaniei de gazul rusesc va spori. Este încă unul din motivele pentru care Republica Federală şi partenerii ei comunitari se află în căutarea unor soluţii alternative care să dimineze dependenţa de gazul rusesc.Un exemplu îl oferă aşa numitul proiect Nabucco, graţie căruia o reţea de conducte est-vest, va transporta gaz din zona Mării Caspice în Europa fără a traversa Rusia. Deocamdată potenţialii furnizori între care şi Iranul refuză să participe la acest poiect, cedînd astfel presiunilor oculte făcute de Moscova asupra foştilor ei sateliţi:Azerbaigian, Turkmenistan şi Kazahstan.

În eventualitatea unei nereuşite definitive a proiectului Nabucco, tot Rusia va rămîne unul din principalii furnizori ai Europei. Actualmente 2/3 din ţiţeiul rusesc şi 90% din gaz iau calea occidentului. Pieţe alternative nu există iar foamea de carburanţi a Chinei este „potolită” de alţi furnizori.Între cei doi mari vecini nu există încă o reţea de oleoducte şi gazoducte. Aşa încît dacă Rusia nu va furniza occidentului gaze şi ţiţei riscă să rămînă cu marfa nevîndută.