Un rău nu vine niciodată singur…

O tragedie europeană – titrează FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, amplul grupaj de articole despre obsedanta şi grava criză monetară care, aidoma unei hîrtii de turnesol, evidenţiază dramaticele diferenţe de sistem existente între membrii zonei monetare comune .

Oprindu-se asupra tensiunilor ivite în cuplul franco-german, ziarul citat îşi exprimă neîncrederea în capacitatea Parisului de a lua taurul de coarne şi a duce la bun sfîrşit reformele necesare.

Parlamentului European îi dă bătaie de cap o întrebare, doar aparent marginală: ce se întîmplă dacă tocmai Banca Centrală Europeană dă faliment?

La prima vedere, îndoielile par absurde, groteşti, la o privire mai atentă însă, în baza scenariilor schiţate de experţi, una din primele consecinţe ar fi temuta inflaţie. Deocamdată, preşedintele Ifo a considerat pachetul european de salvare drept una din cele mai grave erori comise în istoria Republicii Federale.

Ideea se regăseşte şi în paginile cotidianului TAGESSPIEGEL care deplînge lipsa unor reacţii adecvate şi rapide la criza elenă şi absenţa unui pachet de sancţiuni împotriva statelor care încalcă prevederile pactului de stabilitate.

Iar vechea reţetă europeană, potrivit căreia compromisul chituieşte în cele din urmă fisurile, nu mai pare a funcţiona. Nici în cazul relaţiei cuplului franco-german, considerat axa motorului integrării europene.

DIE WELT consacră o întreagă pagină stinsului amor care la ora actuală suferă de pe urma ambiţiilor de putere. Pentru a dansa tango este nevoie de doi, afirma deunăzi, provocator, ministrul francez de finanţe, distinsa Christine Lagarde, referindu-se la disfuncţionalităţile relaţiei dintre Sarkozy şi doamna Merkel, generate şi de dificultăţile cărora cuplul trebuie să le ţină piept.

Una peste alta, deocamdată perdantul crizei ar fi Angela Merkel şi chiar dacă armonia se va reinstitui, Uniunea Europeană va ieşi din această criză mai „franţuzită” crede DIE WELT.

Numai că nici Parisul şi nici Berlinul nu pot garanta, unul fără de celălalt, o bună administrare a crizei, ceea ce-i obligă pe Sarkozy şi Merkel să cadă la pace, deduce OUEST-FRANCE.

Nu asupra micilor disensiuni interne, ci a marilor fisuri ce străbat edificiul pieţelor financiare se opreşte SALZBURGER NACHRICHTEN.

Politicienii dau de înţeles lumii că doar G 20 este cel care poate impune măsurile de regularizare a pieţelor financiare, acceptate global. Ceea ce este complet fals, fiindcă deja în privinţa impozitării sectorului financiar în alianţa celor 20 apar primele disensiuni.

Deîndată ce unul din membrii G 20 pune mîna pe volan, spre a imprima o direcţie , vecinul îi smulge volanul. În aşa fel, niciodată nu vor putea fi adoptate reglementări clare, spre satisfacţia speculanţilor şi a actanţilor de pe pieţele financiare.

În căutarea unei noi strategii se află şi preşedintele american Barack Obama, confruntat cu tendinţe extrmeiste la prima fază a alegerilor în patru state federale, constată ziarul danez INFORMATION, care adaugă: preşedintele are nevoie de o nouă strategie, dacă doreşte să schimbe cultura politică şi să insufle alegătorilor o nouă încredere în elita politică.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Ovidiu Suciu