Un referendum împotriva Preşedintelui

Consiliul Judeţean din Vrancea hotărâse să organizeze un referendum încă din luna iunie, dar prefectul a contestat hotărârea în Justiţie. În 11 octombrie Curtea de Apel din Galaţi a statornicit însă valabilitatea hotărârii CJ, ceea ce deschide cale liberă organizării unei consultări populare. Potrivit declaraţiilor lui Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean, referendumul va avea loc în 6 noiembrie şi va avea o singură întrebare: "Sunteţi de acord cu desfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale judeţul Vrancea?".
Toate sondajele de opinie realizate în ultimele luni au arătat un mare ataşament popular faţă de actuala organizare administrativă, (familiară prin comparaţie cu o schimbare neclară şi neliniştitoare) ceea ce face ca rezultatul referendumului să fie uşor de prevăzut. Un singur referendum judeţean cu “NU” ar bloca întregul proces de reorganizare administrativă. Este adevărat că Guvernul ar putea ignora rezultatele unui asemenea referendum căutând să obţină majoritatea în Parlament, dar practic ar fi destul de greu.

De fapt perspectiva reorganizării administrativ-teritoriale propuse de Preşedinte pare destul de nebuloasă chiar înaintea oricărui referendum. Guvernul insistă asupra unui proiect deşi în mod vădit nu are spriinul partenerilor de coaliţie. Pe ce se bazează? E foarte neclar. Dacă PDL ar câştiga acordul UDMR, atunci eforturile sale ar avea sens, dar în aceste condiţii, ele par ciudate. Liderii partidului de guvernământ au declarat că vor negocia în continuare cu UDMR o formulă acceptabilă, dar cu toate acestea nu par dispuşi să facă nici o concesie reală.

A răzbătut în presă o aşa numită ultimă ofertă, care seamănă întrucâtva cu împărţirea administrativ-teritorială realizată în 1960. Dar dacă oferta este reală ea ignoră că maghiarii au resimţit reforma aceea ca pe o lovitură foarte grea. Deşi succint, capitolul referitor la comunitatea maghiară din raportul Comisiei Prezidenţiale privind Analiza Dictaturii Comuniste conţine toate explicaţiile necesare. În 1952 s-a înfiinţat Regiunea Autonomă Maghiară, care în ciuda faptului că a fost inspirată de consilierii sovietici a fost bine primită de minoritatea maghiară, deoarece grupa laolaltă cea mai mare parte din secuime. Prin reforma administrativă din 1960, secuimea va fi însă divizată (61% şi 39%) pentru ca în 1967 să se adopte organizarea actuală pe judeţe. Este semnificativ că nu reformele ulterioare, ci reforma din 1960 a rămas în conştiinţa maghiarilor ca evenimentul cel mai întunecat al epocii comuniste, căci el trăda, fără dubiu, motivaţiile etnice. Dacă multe alte măsuri cum ar fi industrializarea forţată şi migraţia internă dirijată a forţei de muncă au avut alibiul unor politici economice, divizarea administrativă a comunităţii maghiare nu îşi mai putea ascunde obiectivele.

Aşadar a propune o soluţie asemănătoare cu aceea din 1960 pare cel puţin o stângăcie politică, dacă admitem că PDL doreşte cu adevărat să negocieze. În definitiv partidul aflat la putere şi Preşedintele Traian Băsescu ar putea urmări ca printr-o tactică abilă să constrângă pur şi simplu UDMR să accepte în cele din urmă “răul cel mai mic”. În sfârşit, totul pare neclar mai puţin faptul că Preşedintele Traian Băsescu nu împărtăşeşte deloc perspectiva din care Raportul Comisiei Prezidenţiale (asumat în mod formal), analizează istoria minorităţii maghiare din România.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Medana Weident