1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Un  rău îmblânzit

Horațiu Pepine
16 mai 2018

Destinul CNCD în România pare să fi parcurs un traseu similar cu acela al marxismului revoluționar după instituirea lui ca doctrină oficială.

https://p.dw.com/p/2xolJ
Symbolbild sprechen und zuhören
Imagine: Fotolia/Faber Visum

Nu s-au stins ecourile deciziei CNCD de condamnare a președintelui Iohannis. Viața publică pare atât de mult scufundată în trăirea partizană, încât nu se mai vede planul mare, mai toată lumea alimentând la nesfârșit resentimentul politic.

Am spus-o încă înainte ca sentința CNCD să fie dată: președintele nu a discriminat pe nimeni, ceea nu înseamnă că exprimarea lui este bună și recomandabilă (”Niște penali și independența justiției”). El nu crease nimănui un dezavantaj, cu atât mai mult cu cât nu a țintit pe nimeni în mod explicit. Toată lumea bănuia la cine se referă, dar dacă nu rostise niciun nume, nimeni nu poate pretinde că a fost prejudiciat. De altfel, spre lauda lui, președintele Iohannis și-a corectat exprimarea în toate aparițiile ulterioare.

Numai că - și aici apare problema - nici medicul care spusese că cei scunzi sunt mai buni chirurgi decât cei înalți sau că femeile s-ar potrivi mai bine la alte specializări medicale decât chirurgia, nu trebuia sancționat, el nefăcând decât să comunice concluziile personale ale unei îndelungate observații cu valoare pur statistică. În plus, chiar dacă observațiile sale ar fi greșite, el nu făcea selecția personalului medical și nu avea nicio putere de decizie, emițând doar niște opinii gratuite.

Să ne amintim de asemenea de condamnarea președintelui Băsescu pentru o insultă pe care nici măcar nu o rostise în public, ca și cum CNCD ar avea jurisdicție nu doar asupra vorbirii publice, ci și asupra vieții intime sau - și mai și - asupra gândirii. Iar pe atunci radicalii de stânga, care reprezintă ”garda pretoriană” a CNCD, nu protestaseră cu flori și lumânări în fața instituției, deoarece erau satisfăcuți. Și pe bună dreptate. Acum însă ceva s-a schimbat.

Dacă la început acest organism era alcătuit din militanții unor ONG-uri care se distinseseră prin opțiunile de ”avangardă”, dacă erau așadar niște exponenți de încredere ai ideologiei care a inspirat înființarea acestei instituții (pe care am putea-o numi iliberală, conform terminologiei unor autori americani ca Dinesh D'Souza), încetul cu încetul, partidele politice au diluat puritatea Consiliului, desemnând membri fără pregătirea ideologică necesară și cu vădite simpatii politice. Pe scurt, Consiliul a decăzut.

Declinul a început - inițiații o știu - din clipa în care CNCD, organism subordonat la origine direct premierului a trecut în subordinea Parlamentului. Membrii CNCD accedau inițial în funcție potrivit unor rețele de recomandări care scăpau controlului public, dar care reușeau să asigure puritatea ideologică și intransigența necesară, condiție care mai târziu nu a mai putut fi respectată.

Schimbând ceea ce e de schimbat, destinul CNCD în România pare să fi parcurs un traseu similar cu acela al marxismului revoluționar după instiuirea lui ca doctrină oficială. La început, în funcțiile importante se găseau activiști inteligenți cu instruire politică în URSS, ideologi veritabili și neînduplecați, adesea veterani ai războiului din Spania, adică oameni duri care știau să apere puritatea doctrinei. Dar în deceniile care au urmat, ideologii au fost înlocuiți cu oportuniștii de partid care mimau doctrina, apărând de fapt o structură de putere, ce se îndepărtase de la ortodoxia revoluționară.

Revenind la CNCD, Consiliul a ajuns să fie populat de persoane care sunt departe de a împărtăși fascinația pentru puritatea ideii, pe care o mai nutrește încă președintele Csaba Asztalos. Nu demult el și-a expus crezul în public: ”Eu cred că trebuie să ajungem la un nivel în care formatorii de opinie, fie că sunt politicieni sau jurnaliști, atunci când fac declarații discriminatorii să se retragă din viața publică. Aceasta este sancțiunea efectivă într-o societate democratică funcțională” (Digi24). Am mai arătat și cu altă ocazie că, în lumina acestei idei, CNCD ar deveni instanța de putere supremă care ar ostraciza la propriu pe cine ar crede de cuviință. Nu e nevoie de multă imaginație ca să înțelegem că viața ar redeveni un coșmar, ca în timpul regimului comunist.

Spre deosebire de veteranul și președintele acestei instituții, care pare să nu fi pierdut ”busola”, ceilalți membri sunt niște oameni obișnuiți care judecă modest, ca mai toată lumea din presa și politica românească, adică după simpatiile lor politice. Sau cu alte cuvinte: CNCD a decăzut, iar judecățile s-au ”politizat”. Dar, oricât ar părea de surprinzător, este mai bine că s-a întâmplat așa. O judecată părtinitoare este rea, în schimb una inflexibilă, dedusă din puritatea ideologiei, este ucigașă. Asistăm cu siguranță la un rău, dar cel puțin e un rău îmblânzit.