1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Un vechi subterfugiu invocat cu încredere naivă

Horațiu Pepine
22 iunie 2017

Curtea Constituțională a anunțat că a respins sesizarea deputaților PNL și USR care contestau dreptul unei comisii parlamentare de a-și continua ancheta. Era să fie reabilitat un subterfugiu iliescian.

https://p.dw.com/p/2fBMq
Imagine: Fotolia/Sebastian Duda

Un grup larg de deputați PNL și USR a făcut recent o sesizare la Curtea Constituțională fără să înțeleagă deloc dedesubturile politice ale unui articol vechi din Regulamentul Camerei Deputaților. Ei doreau să pună piedici comisiei PSD care, aparent, investighează o posibilă fraudare a alegerilor prezidențiale din 2009, dar au ignorat, din păcate, toate implicațiile.

Ca să înțelegem speța, să facem o scurtă prezentare de context, deși am mai vorbit recent despre acest subiect. După ce majoritatea parlamentară a înființat comisia de anchetă la care urmau să fie invitați șefa DNA, Laura Codruța Kövesi, generalul SRI în rezervă, Florian Coldea, fostul ministrul al Apărării, Gabriel Oprea și multe alte persoane, unele cu funcții sensibile în stat, Parchetul General a declanșat la rândul său o anchetă cu exact același obiect. Efectul imediat ar fi fost stoparea anchetei parlamentare, căci exista un articol în Regulament (Art. 74) care interzicea dublarea investigațiilor. Așa cum știm, majoritatea a purces atunci la modificarea Regulamentului și a eliminat pur și simplu articolul cu pricina, continuând ancheta pe care o inițiase. În acel moment au intervenit deputații PNL și USR care au pretins că eliminarea acelui articol ar fi fost neconstituțională.

Deputații cu pricina nu s-au întrebat însă nicio clipă cum a apărut acel articol în Regulamentul Camerei Deputaților, care era orginea lui și, mai ales, care fusese motivația politică care îl animase. În primii ani de după căderea comunismului, Opoziția a cerut cu insistență anchetarea crimelor din decembrie 1989, a celor din iunie 1990, a ciocnirilor etnice din martie de la Târgu-Mureș și reușise să provoace constituirea unor comisii parlamentare menite să investigheze acele evenimente tragice. Așa cum ne amintim, toate comisiile respective, subminate din interior, fie au depus câte două rapoarte care se băteau cap în cap, fie nu au mai depus niciun raport.

Cu toate acestea, despre crimele care prefațaseră schimbarea de regim nu încetase să se vorbească și din acest motiv, regimul Iliescu, (care sub chipul serviciilor secrete continuase subteran și în perioada guvernării CDR-PD) a luat toate măsurile pentru a limita investigațiile și a le deturna rezultatele. Una dintre măsuri a fost ca Parlamentul să fie obligat să abandoneze orice anchetă din clipa în care Parchetul declanșa la rândul său o investigație cu același obiect. Și ulterior a fost, într-adevăr, declanșată investigația condusă de procurorul militar Dan Voinea, care, deși, aparent, depășea inhibițiile din timpul primelor administrații Iliescu, nu a dus nicăieri, descurajând în schimb orice anchetă parlamentară și reușind, totodată, să scoată subiectul de pe agenda publică.

În Regulamentul Camerei, adoptat în 1994, se spunea la Art. 74: ”O anchetă parlamentară încetează de drept în momentul deschiderii unor proceduri judiciare privitoare la faptele sau activitățile care constituie obiectul ei, situație în care Biroul permanent al Camerei Deputaților anunță organele de urmărire penală că pot avea acces la toate documentele referitoare la cazul în speță aflate în arhiva Camerei Deputaților.”  Prin urmare nu doar că ancheta este confiscată, dar toate documentele ei sunt preluate de procurori. Prin raportare la epocă, tâlcul este evident.  Art 74 a fost, în ciuda discreției sale, un atentat la rolul fundamental al Parlamentului, devenind instrumentul prin care o putere nedemocratică continua să controleze viața politică și să dicteze agenda publică.

Funcția inhibitoare a acelui articol va fi acționat însă și mai târziu în contexte schimbate. De exemplu, grupul PDL din Camera Deputaților se luptase la propriu pentru a o scoate pe Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului și Sportului, din ghearele unei comisii parlamentare și pentru a o preda Parchetului General condus pe vremea aceea de Laura Codruța Kövesi, cu speranța că aceasta va fi mai indulgentă. Nu a fost deloc mai îngăduitoare, dar acest lucru s-a vădit abia mai târziu și s-a reflectat în reacția furibundă a fostului președinte Băsescu. Partizanii președintelui din Camera Deputaților invocaseră, desigur, același articol 74. Astăzi este posibil ca unii dintre foștii militanți PDL să fie preocupați pur și simplu de reputația administrației la care au contribuit.

Nu ne îndoim însă că cei mai mulți dintre reclamanții de astăzi sunt inocenți. A contribuit în schimb la acțiunea lor o predispoziție vădită de a minimaliza rolul Parlamentului în numele, pesemne, al democrației directe. De exemplu, micile happening-uri din Parlament pe care le organizează când și când USR, pancartele, gesturile, și întreaga acțiune non-verbală sunt instrumente ale luptei politice de stradă și nu au nici cea mai vagă înrudire cu practicile parlamentare. În Parlament, o spune și etimologia cuvântului, se vorbește, pe când noii sosiți se exprimă simbolic prin gesturi și semne grafice mai potrivite cu mișcările de masă care nu caută să convingă prin argumentații elaborate, ci doar să creeze solidarități vagi și spontane. E adevărat că sunt și parlamentari USR care susțin activitatea Comisiei de anchetă și o fac cu pasiune, dar asta arată doar că grupul este este caracterizat de tensiuni contradictorii.

În orice caz, a accepta revocarea unei comisii parlamentare, cedând de bună voie puterea unor procurori, oricare ar fi aceștia, înseamnă să abandonezi un rol care ți se cuvine prin chiar faptul alegerii tale în Parlament și mai ales înseamnă să nu mai crezi deloc în democrația reprezentativă.

Curtea Constituțională a anunțat ieri că a respins sesizarea deputaților PNL și USR oferind deplin temei legal pentru activitatea comisiilor parlamentare de anchetă. Era de la sine înțeles. Totuși nu vom insista asupra argumentației juridice deoarece ni s-a părut infinit mai important să schițăm istoria Articolului 74 și să punem în evidență că el a reprezentat unul dintre subterfugiile prin care o putere abuzivă, așa cum a fost regimul Iliescu, a reușit să limiteze libertatea de exprimare politică în Parlament.