Un Waterloo pentru Obama

Prin tradiţie, discursurile rostite de preşedinţii americani de la biroul lor din Oval Office sunt încărcate simbolic şi menite să anunţe hotărâri de mare gravitate.

Adresându-se compatrioţilor săi în condiţii extrem de precare pentru imaginea sa, rău şifonată de catastrofa ecologică din Golful Mexic, o catastrofă pe care, potrivit majorităţii covârşitoare a poporului american, n-a gestionat-o cum trebuie, Obama a trecut la contraofensivă.

Şeful Casei Albe nu s-a mulţumit să se folosească de concernul BP ca de un paratrăsnet pentru mânia populară îndreptată împotriva lui, ci a anunţat - sau mai precis a reluat o mai veche revendicare - cerând despărţirea Americii de energia fosilă.

Or, discursul său a recurs din plin la sintagme belicoase. A declarat "război inamicului" petrolier al Americii. Şi-a anunţat planul de bătaie împotriva deversărilor de ţiţei. A evocat „asedierea” coastelor şi locuitorilor Americii de către pata de petrol din mare. Şi l-a pus la punct pe "agresor", somând concernul BP să plătească gras la reparaţii în favoarea victimelor americane ale agresiunii.

„Îl voi informa pe şeful concernului", a spus el textual, "că va trebui să pună la dispoziţie toate mijloacele pentru a garanta plata rapidă şi satisfăcătoare a daunelor”.

Limbajul militar împănând discursul prezidenţial nu e întâmplător. Pentru Obama dezastrul ecologic din Golful Mexic echivalează de mult cu un cataclism politic de magnitudinea celui abătut asupra predecesorului său.

George Bush îşi pierduse mare parte din popularitate din pricina altui război şi altui golf, respectiv din cauza confruntării cu irakienii lui Saddam.

Zonele şi temele sunt cum nu se poate mai diferite. Intervenţia din Irak continuă să le pară multora una parţial justificată, dată fiind sălbăticia dictaturii lui Saddam şi pericolului potenţial pe care-l reprezenta.

Cert e însă că erodarea popularităţii lui Bush din cauza ei s-a dovedit durabilă şi că la fel pare să i se întâmple şi succesorului său, Barak Obama. Căruia, fapt neîndoielnic, ce nu le putea scăpa americanilor, i-a trebuit mult prea multă vreme înainte să se dumirească şi să intervină personal în Golful Mexic.

Or, chiar şi intervenţia sa tardivă a rămas fără orice efect. Fiindcă ţiţeiul a continuat să se reverse în mare, să distrugă fauna şi flora regiunilor de coastă americane.

Incât raţiunea terminologiei belicoase la care a recurs Obama devine clară. Cu ajutorul tonului marţial, discursul său a încercat să pună capăt unui trend din ce în ce mai consistent şi mai greu de deturnat având în centrul său degradarea galopantă a popularităţii preşedintelui. Inutil de subliniat că această tendinţă e copios alimentată de neputinţa reală a preşedintelui.

O impotenţă care a devenit evidentă compatrioţilor săi nu doar în dezastrul din Golful Mexic, ci şi în diverse alte crize şi zone de conflict externe.

Încât e greu de crezut că Obama se va mai putea reabilita în faţa compatrioţilor săi. Dacă discursul său a fost cotat de mulţi observatori europeni drept prea puţin credibil, e uşor de imaginat ce reacţie a suscitat alocuţiunea lui Obama în rândul adversarilor săi politici conservatori.

Ca toate cuvântările din Oval Office, cea a actualului Şef al Casei Albe inaugurează o eră nouă. Atâta doar că riscă să fie un Waterloo pentru Obama.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident