1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ungaria în pragul falimentului?

Andrea Meyer-Feis t/ Maria Pascu3 martie 2009

La reuniunea la vârf a statelor membre ale UE, premierul ungar, Ferenc Gyurcsany a solicitat ajutoare financiare de peste 160 de miliarde de euro pentru redresarea bugetului public al ţărilor central- şi esteuropene

https://p.dw.com/p/H4HT
Premierul ungar Ferenc Gyurcsany
Premierul ungar Ferenc GyurcsanyImagine: AP

După reuniunea la vârf a statelor membre ale Uniunii Europene, premierul ungar, Ferenc Gyurcsany nu a reuşit să obţină ajutoarele dorite, în timp ce, în Ungaria, problemele devin din ce în ce mai mari. Moneda naţională pierde vertiginos din valoare iar deficitul bugetar creşte neîncetat. În acest context, premierul Gyurcsany este convins că salvarea Ungariei de la insolvenţă este posibilă doar prin introducerea monedei euro, care ar putea opri fluctuaţiile periculoase ale forintului.

„Încerc să-mi conving colegii din Uniunea Europeană să arate mai multă flexibilitate în condiţiile dure care permit aderarea la zona euro. De ce este necesar ca statele care doresc să adere la euro să aştepte doi ani în antecamera europeană? De ce trebuie să aşteptăm? Cred că în situaţia în care ne aflăm astăzi putem să ne întrebăm pe drept dacă nu trebuie să eliminăm această perioadă de aşteptare”, a declarat premierul ungar după sosirea sa la Budapesta.

Departe de Euro

Se pare însă că Ungaria nu va reuşi în prezent să adere la zona euro. Experţii europeni susţin că fluctuaţiile monedei naţionale ungare sunt în mare parte cauzate de greşelile politicii bugetare, ceea ce îngreunează poziţia Ungariei şi în cazul solicitării de ajutoare financiare din partea Uniunii Europene. Analiştii atrag atenţia că băncile ungare au oferit timp îndelungat şi cu mult prea multă uşurinţă credite în valută pentru cumpărarea de case. Pentru un angajat din Ungaria solicitarea şi obţinerea unui credit în euro, dolari sau franci elveţieni era aproape de la sine înţeleasă. Iar acum, când moneda naţională pierde cu rapiditate din valoare, rambursarea creditelor şi plata dobânzilor devin din ce în ce mai costisitoare, foarte mulţi debitori fiind în situaţia de a nu mai putea plăti ratele lunare.

Guvernul de la Budapesta discută în prezent asupra necesităţii susţinerii financiare a datornicilor care nu mai pot plăti ratele la creditele obţinute pentru case. Paradoxal, însă, Ungaria nu îşi poate permite să cheltuie şi mai mulţi bani din bugetul de stat, care are astăzi un deficit considerabil şi care poate fi redresat doar printr-un credit oferit de către Fondul Monetar Internaţional. În schimb, FMI solicită executivului de la Budapesta reducerea semnificativă a cheltuielilor statului. Ca urmare: pachetul de măsuri pentru susţinerea financiară a datornicilor, luat în considerare de guvernul ungar, este aspru criticat de experţi.

Premierul Ferenc Gyurcsany consideră că nu există nici o altă salvare din situaţia dificilă în care se află Ungaria decât aderarea la zona euro: „Până acum s-a arătat flexibilitate în aplicarea regulilor privind aderarea la euro. Ţin să amintesc că au existat în trecut anumite state – fără să le spun pe nume – a căror aderare la zona euro a fost aprobată doar cu foarte multă bunăvoinţă.”

Se pare însă că după reuniunea la vârf a statelor membre ale Uniunii Europene, Ungaria nu mai poate spera în salvarea în ultima secundă prin aderarea la euro.