1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ungaria şi UE - disputa pe marginea legii presei continuă

6 aprilie 2011

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) solicită modificări suplimentare ale legii în vederea protecţiei libertăţii presei. Şi Parlamentul European consideră recentele amendamente drept insuficiente.

https://p.dw.com/p/10nxA
Imagine: picture alliance/dpa

La începutul lunii martie, Guvernul de la Budapesta a modificat controversata lege media, care, intrată în vigoare la începutul acestui an, declanşase critici puternice atât în ţară cât şi în străinătate. Comisia Europeană a solicitat deîndată o serie de amendamente. Executivul conservator de dreapta, în frunte cu premierul Victor Orban, a trebuit să cedeze presiunii Bruxelles-ului, nu fără a se folosi însă de această dispută în scopuri populiste şi naţionaliste, după cum demonstrează declaraţiile şefului Guvernului de la Budapesta:

"Sub pretextul legii mass-mediei s-a pronit un atac împotriva Ungariei, prin care nu doar că a fost pusă la îndoială responsabilitatea noastră democratică, ci a fost lezată onoarea Ungariei şi ignorată stima de sine a cetăţenilor".

Administraţia Orban a fost constrânsă să cedeze, în joc fiind prestigiul Ungariei, ţară ce deţine în prezent Preşedinţia prin rotaţie a UE. După adoptarea amendamentelor solicitate de Bruxelles, ministrul ungar pentru comunicaţii, Zoltan Kovacs, a declarat:

"Textul definitiv al legii a fost conceput astfel încât să elimine toate punctele contestate de Comisia Europeană în ianuarie".

Într-adevăr, comisarul de resort, Neelie Kroes, s-a declarat satisfăcută, iar Comisia Europeană nu a solicitat modificări suplimentare. Recentele amendamente vizează renunţarea la autorizaţiile obligatorii pentru toate organele de presă; în plus, trusturile de presă cu sediul în strainătate nu sunt pasibile de amenzile usturătoare prevăzute pentru nerespectarea legii şi nici nu trebuie să se înregistreze în registrul autorităţii naţionale mass-media de la Budapesta.

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) califică, însă, recentele modificări drept corecturi minore, insuficiente pentru a garanta libertatea presei. Legea, în forma ei actuală, ar permite în continuare abuzuri în scopul cenzurării opiniilor neconforme. Cel mai controversat capitol este cel referitor la Consiliul de control al mass-mediei, instituţie cu ajutorul căreia guvernul ar putea exercita pe mai departe controlul asupra instituţiilor de presă.

Guvernul Orban respinge categoric noi amendamente, invocând argumentele executivului european. Între timp, însă, este criticată însăşi Neelie Kroes, acuzată că s-a mulţumit cu prea puţin. Parlamentul European (cu excepţia creştin-democraţilor) solicită modificări suplimentare. Ministrul de Externe luxemburghez Jean Asselborn a declarat că, pentru întâia oară în istoria ei, OSCE se vede constrânsă să acţioneze împotriva unui stat membru al UE. Prin urmare, în joc nu este doar prestigiul Ungariei, ci autoritatea întregii UE.

Deşi pe plan intern profită de această dispută pentru a se afişa drept apărător al intereselor şi al mândriei naţionale, premierul Orban întâmpină rezistenţă chiar şi în rândurile propriului parlament. Preşedintele legislativului de la Budapesta, Laszlo Köver, s-a declarat de acord cu operarea unor noi amendamente, în caz că aplicarea legii va demonstra că libertatea presei nu este apărată suficient. Prin urmare, constroversata lege a presei ar putea ajunge din nou în faţa Tribunalului constituţional, împotriva voinţei premierului Orban.

Autor: Andreas Meyer-Feist/Ana-Maria Fischer-Dieskau
Redactor: Cristian Ştefănescu