1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ungaria: legea presei, pe alocuri "vagă"

Anna-Maria Tighineanu10 ianuarie 2011

În urma protestelor masive împotriva noii legi a presei, ministrul maghiar de Externe, János Martonyi, a admis că anumite dispoziţii ar avea un caracter prea amplu - dar a apărat controversata lege.

https://p.dw.com/p/zvpx
Premierul maghiar, Viktor OrbánImagine: AP

Noua lege maghiară a presei se întinde pe aproape 200 de pagini. O parte a ei reprezintă un fel de scenariu al modului de prezervare a păcii sociale în Ungaria, cuprinzând reglementări privind protecţia minorităţilor, cultivarea limbii şi a culturii maghiare, asigurarea coeziunii sociale. Există, de asemenea, şi referiri la importanţa familiei şi a instituţiei căsniciei, purtând semnatura conservatoare a guvernului. În fine, paragraful 83 prevede relatarea echilibrată şi responsabilă a realităţilor politice, economice şi sociale. Scriitorul maghiar György Dalos explică, în ce constă problema aşa-numitului "echilibru" în presă:

"În politică, echilibrul înseamnă că un ziar scrie un lucru, în timp ce alt ziar scrie altceva şi, împreună, ele se compensează reciproc, realizând o stare de echilibru. Dar dacă părerea mea este că (iertaţi-mă, e doar un exemplu) ministrul maghiar al Culturii este un prostănac, trebuie să scriu ce gândesc, pentru a păstra echilibrul. Dar el este un om foarte inteligent..."

Scriitorul György Dalos nu are nicio problemă cu prevederile privind protecţia minorităţilor şi a minorilor sau cu interzicerea relatărilor discriminatorii sau antisemite. În schimb, nu se poate împăca defel cu crearea noului consiliu de control al mass-mediei (NMHH), ale cărui pregogative îi permit iniţierea de anchete împotriva instituţiilor de presă şi ai cărui lideri sunt, fără excepţie, cu toţii aleşi dintre apropiaţii premierului Orbán. Şefa consiliului NMHH, Annamária Szállai, bunăoară, a fost învestită în această funcţie pe o perioadă de nouă ani, de către însuşi primul ministru. Ea, la rândul ei, îl desemnează pe directorul general, pe o perioadă nelimitată. Consiliul media este alcătuit doar din membri ai partidului aflat la guvernare, Fidesz, formaţiune politică ce controlează mass-media maghiară deja de mulţi ani, încă din primul mandat al premierului Orbán (1998-2002).

"Morala publică" şi "echilibrul"

Politiker Janos Martonyi
Şeful diplomaţiei ungare, János MartonyiImagine: AP

Noua lege a presei mai defineşte şi aşa-numitele sarcini ale mass-mediei. Unele dintre acestea, precum asigurarea "moralei publice" sau "echilibrul", sunt relativ vag formulate. Ministrul maghiar de Externe, János Martonyi, a admis aceste observaţii:

"Sunt absolut de acord că anumiţi termeni ai legii sunt prea generali. În cazul acesta avem două posibilităţi: fie o jurisprudenţă adecvată, fie adoptarea unor reglementări suplimentare; în cazul în care Comisia Europeană va avea obiecţii concrete, vom fi în măsură să şi aplicăm aceste completări sau modificări".

Verificarea legii presei în plan juridic va necesita însă ceva timp. O luare de poziţie a Comisiei Europene este aşteaptă până în luna martie. Sancţiunile în cazul încălcării noii legi ar fi introduse, în viziunea guvernului de la Budapesta, oricum abia după 1 iulie, după cum prevede regulamentul de aplicare a legii - moment în care Preşedinţia Consiliului European va fi deja preluată de Polonia.

Autor: Stephan Ozsvath/Ana-Maria Fischer-Dieskau
Redactor: Cristian Ştefănescu