1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ungaria: Orban reintroduce "educația militară patriotică"

15 august 2017

Premierul ungar a decis revenirea la educația militară obligatorie în școli. Astfel ar urma să fie promovată capacitatea de apărare a elevilor. Decizia amintește de anii dictaturii comuniste.

https://p.dw.com/p/2iCt5
Ungarn Viktor Orban Premierminister
Imagine: imago

Să se mărșăluiască la pas, să se tragă cu arma, să se arunce grenade, să se vizioneze filme de propagandă patriotice, să se comemoreze eroi de război, să se participe la ceremonia de steaguri - toate acestea erau la ordinea zilei în școli pe vremea dictaturii comuniste, fiind un pilon al educației în spiritul totalitarismului militarist. Educația militară a fost desființată fără multe vorbe de toate statele ex-comuniste din centrul și estul Europei după 1989. Despre puține alte reforme în domeniul educației a existat așa un consens ca în cazul educației militare.

Acum, iată, se revine la educația militară obligatorie în școlile din Ungaria, în baza unei decizii guvernamentale (1462/2017), anunțate de șeful guvernului de la Budapesta, Viktor Orban, la finele lunii iulie. "Ministerul pentru resurse de forțe umane" (un fel de super minister pentru probleme sociale, pentru tineret, familie, sănătate, cultură și sport) și Ministerul Apărării au primit sarcina de a elabora, până la finele anului, un așa-numit "program educațional patriotic și de apărare" pentru şcoli, menit a promova simțul patriotic și disponibilitatea de apărare a țării.

"E vorba de un sentiment de viață"

Tineri unguri participă la o tabără de vară cu antrenament militar în apropiere de Mogyorod
Tineri unguri participă la o tabără de vară cu antrenament militar în apropiere de MogyorodImagine: Getty Images/AFP/F. Isza

Săptămâna trecută, Zoltán Maruzsa, vice-secretar de stat, responsabil în cadrul "Ministerului pentru resurse de forțe umane" pentru problemele ce țin de educație, a oferit detalii privind noua decizie guvernamentală. În opinia sa, nu ar fi vorba de o materie nouă, ci de un concept educațional care ar urma să fie integrat în "Programa națională școlară" (NAT). "E vorba de un sentiment de viață, deja prezent la orele de istorie și geografie și care ar fi posibil și la orele de muzică și sport", a declarat Maruzsa publicației pro-guvernamentale "Magyar Idök". Posibilă ar putea fi introducerea disciplinelor de tir sportiv sau lupte. Și, mai spune Maruzsa, e important ca sistemul de educație să genereze în rândul populației sentimentul responsabilității și obligației de a-și apăra și iubi țara.

Reprezentanți ai sindicatelor din învățământ, pedagogi și politologi s-au arătat șocați, în presa din Ungaria, de intenția de "militarizare a școlilor".

În dialog la DW, János Szüdi, de la Sindicatul pedagogilor (PSZ), reproșează guvernului ungar că revine la cele mai nefaste tradiții ale politicii educaționale comuniste.

"Am învățat în trecut să tragem cu arma și să lansăm grenade. Aceasta a fost și rămâne o greșeală", explică Szüdi. "Exact ca atunci, statul vrea și acum să stabilească tot mai multe obiective în învățământ. Mai întâi au fost programele de educație etic-morală, iar acum cele de educație militar-patriotică. Oricum guvernul vrea să educe întreaga țară potrivit concepțiilor sale."

Politologul Péter Krekó
Politologul Péter KrekóImagine: Political Capital Institute/Ivan Karpati

Remilitarizarea Ungariei

Péter Krekó, politolog și director al institutului liberal de studii politice din Budapesta, "Political Capital", atrage atenția că programul educațional urmărește două obiective: "Pe de o parte e vorba de o remilitarizare explicită a Ungariei, după desființarea serviciului militar obligatoriu în 2004. Pe de alta, guvernul a lăsat în repetate rânduri a se înțelege că viziunile patriotice sunt, în educație, cel puțin la fel de importante ca transmiterea de cunoștințe. De aceea, sistemul de educație ungar a devenit în prezent în mod periculos o platformă a îndoctrinării ideologice."

Politologul și directorul Institutului pro-guvernamental Nezöpont din Budapesta, Ágoston Mráz, respinge atari acuzații și susține că guvernul Orban nu are "intenții nici militante, nici totalitare". "E, ce-i drept, o realitate că programul educațional patriotic se împacă greu cu conceptul de stat liberal-individualist", mai spune Mráz. Totuși, trebuie ținut cont de faptul că vecinii Ungariei, de pildă Ucraina și Austria, nu au renunțat la serviciul militar obligatoriu. Iar în plus SUA cer Europei să-și mărească cheltuielile militare. "În acest context e poate mai lesne de înțeles intenția guvernului", a adăugat Mráz.

Loc de tragere în curtea școlii?

Orban pledează demult pentru o extindere a armatei Ungariei și o amplificare a disponibilității de apărare prin "educația fizică patriotică" în școli. Până acum, premierul ungar a respins însă ideea revenirii la serviciul militar obligatoriu. Totuși, în toamna anului trecut, Orban a propus organizarea de unități de voluntari în toate cele 197 de județe ale țării, un fel de Gardă Națională cu 20.000 de soldați, ceea ce ar însemna dublarea numărului actual de militari. Ministerul Apărării pregătește un plan de aplicare a acestui program. 

Deja cu câteva luni în urmă, guvernul de la Budapesta a discutat pe tema introducerii exercițiilor de tragere în programa școlară și a organizării de locuri speciale în acest scop pe terenul școlii. Cursuri de educație militară neobligatorii există în școli deja din 2005. După victoria lui Orban și a partidului său, Fidesz, în primăvara anului 2010, acest program a fost substanțial extins.

Poliția din Ungaria încearcă să recruteze cât mai mulți tineri pentru o unitate de grăniceri înființată anul trecut, care să apere frontiera de sud a țării de refugiați ilegali.

Totuși, interesul față de acest cult al patriotismului și militarismului e destul de scăzut în rândul tinerilor. În ciuda reclamei de proporții, nici Poliția și nici Ministerul Apărării nu dispun de destui recruți pentru unitatea specială de grăniceri și Garda Națională.

Autor: Keno Verseck/maw