Urmări posibile ale modificării Constituţiei

Există desigur o anumită incertitudine cu privire la adoptarea unei Constituţii modificate, căci opoziţia a anunţat de pe acum boicotul. Dar dacă va fi adoptată, atunci România va deveni o republică parlamentară, cu situaţia atipică în care preşedintele va fi ales prin vot universal şi direct. Prima consecinţă va fi că alegerile prezidenţiale îşi vor diminua importanţa. Dar nu va fi nicio pierdere. Energiile politice, în definitiv aceleaşi, se vor reorienta către alegerile parlamentare şi desemnarea primului ministru. Până acum, partidele nu aveau nicio preocupare pentru cine va fi premier şi nici pentru constituirea unui guvern din umbră.

Cu ani în urmă, opoziţia dădea publicităţii un asemenea guvern, după modelul vieţii parlamentare britanice, dar era o simplă imitaţie, căci sistemul constituţional românesc nu avea nicio legătură cu acest model. Ştim bine că la un moment dat preşedintele a ignorat ostentativ propunerile opoziţiei desemnând un prim ministru complet necunoscut şi la care nimeni nu se gândise. Or, în aceste condiţii politice, un guvern din umbră era, fireşte, ceva totul inutil. Guvernul din umbră are sens deplin într-un sistem parlamentar în care şeful opoziţiei devine şeful guvernului şi mai ales în cazul unui sistem bipartit.

De aceea şi reproşul pe care deputatul european Cristian Preda, de exemplu, îl face astăzi conducerii PDL, că nu a alcătuit un guvern din umbră, este nejustificat. Câtă vreme România se află în cadrele unui regim semi-prezidenţial, partidele sunt private de orice iniţiativă politică serioasă. Un guvern din umbră pare astăzi un fel de joacă de-a democraţia britanică. Este posibil ca atrofierea vieţii interne a partidelor politice să fie şi o urmare a regimului impus de preşedintele Băsescu care a căutat să-şi extindă cât mai mult prerogativele.

De aceea am putea anticipa că viaţa partidelor politice va cunoaşte un reviriment. Ele vor fi interesate într-o mai mare măsură să selecteze şi să promoveze oameni competenţi, capabili să facă faţă concurenţei politice. Dacă până acum primul ministru a fost de prea multe ori o persoană ”scoasă din pălărie” prin voinţa neîngrădită a preşedintelui, de aici înainte el va fi un politician de prim plan, plebiscitat de fiecare dată, dacă nu direct, cel puţin prin intermediul alegerilor parlamentare. Nu preşedintele va fi în centrul alegerilor, ci primul ministru. Aşadar nu sunt motive să deplângem decăderea alegerilor prezidenţiale, căci spectacolul şi tensiunea politică se vor muta pur şi simplu în cadrul legislativelor. Dacă noua Constituţie va adopta şi textul care îl obligă pe preşedinte să-l desemneze ca premier pe liderul majorităţii, atunci va fi şi mai limpede că cel care conduce partidul în alegeri va deveni la un moment dat şeful guvernului. Este foarte bine să se întâmple aşa, căci până acum nu era clar la ce se angajează fiecare actor politic.

Dar şi alegerile prezidenţiale ar putea câştiga ceva din această schimbare. Dacă preşedintele nu va mai avea ambiţia de a fi şeful necontestat al executivului, atunci se va modifica şi tiparul candidatului prezidenţial. El nu va mai fi obligat să aibă aparenţa autorităţii nediscutate şi a energiei inepuizabile, ci va putea deveni, încetul cu încetul, o fire mai reflexivă, un om din altă stofă decât aceea a ”şefilor” absoluţi, care nu îngăduie contrazicere. Viaţa statului însăşi ar putea deveni mai inteligentă, iar instituţiile puterii mai puţin cazone. Cu siguranţă însă că toate acestea nu vor decurge mecanic din modificările Constituţiei şi că e nevoie de mai mult decât atât.

Horaţiu Pepine