Urmează deja toamna după primăvara arabă?

Complicarea „explozivă” a relaţiilor dintre Israel şi Egipt în urma atentatelor de la Eliat amplifică stringenţa unor incertitudini legate de viitorul aşa numitei „primăveri arabe”, care riscă să se transforme direct într-o „toamnă”. Prognozele unei evoluţii pozitive vizează Tunisia, dar şi Egiptul, fiind ceva mai modeste în cazul unor state precum Arabia Saudită, Bahrain sau Yemen.

Cele mai serioase motive de îngrijorare le furnizează însă Siria. În pofida evoluţiei negative a evenimentelor şi a brutalelor şi repetatelor încălcări de către preşedintele Bashar al Assad a promisiunii de a nu mai recurge la forţa militară împotriva propriului popor, experţii nu au îmbrăţişat ideea unei intervenţii, mizînd în schimb pe erodarea în continuare a autorităţii dictatorului de la Damasc.

Lucrările simpozionului, la care au participat politicieni, experţi în problemele Orientului Apropiat şi observatori din 30 de ţări, au evidenţiat însă şi spulberarea euforiei generate în primele ore de mişcările de democratizare din ţările arabe, dar şi inconsistenţa unor comparaţii pripite, emise tot la început, între revoluţiile paşnice din fostele ţări comuniste în Europa anului 1989 şi aşa numita primăvară arabă.

Realităţi diferite

Or, realităţile din această parte a lumii sunt cu totul altele decît cele de pe bătrînul continent. Între timp, occidentul pare a-şi fi diminuat disponibilitatea de a sprijini oriunde şi oricînd aşa numitele revoluţii arabe, chiar dacă ele bat pasul pe loc sau dau înapoi. Participanţii la simpozion s-au întrebat fireşte, dacă protestele cu caracter strict social şi mai deloc politic din Israel ar avea ceva în comun cu cele din lumea arabă şi dacă da, în ce măsură ar putea contribui această „sincronizare” a protestelor la apropierea dintre cetăţenii celor două tabere.

Un concept intens discutat a fost şi cel de stabilitate, în numele căruia de nu puţine ori occidentul a creditat dictatori care, spre a se menţine la putere, au vînturat spectrul anarhiei în eventualitatea înlăturării lor. Cazul Siriei, cel al Libiei sau al Yemenului dovedesc cu prisosinţă că tocmai aceşti potentaţi sunt cauza primă a destabilizării.

Concluzia lucrărilor simpozionului de la Hamburg, organizat sub egida Fundaţiei DIE ZEIT, ar fi, în linii mari, următoarea: nu există reţete patentate capabile să facă faţă cît mai bine unor situaţii imprevizibile. Cît despre occident, el va fi nevoit să privească mult mai des, mai atent, evoluţiile şi evenimentele lumii arabe unde, deocamdată, singurul element calculabil şi stabil este schimbarea.

Autzor: Ute Hempelmann/Rodica Binder
Redactor: Robert Schwartz